Actriţa Juliette Binoche, cunoscută pentru rolurile din „The English Patient”, care i-a adus un trofeu Oscar, „Chocolat” şi „The Unbearable Lightness of Being”, va fi premiată pentru întreaga activitate de Academia Europeană de Film.
Starul francez va fi recompensat cu European Achievement in World Cinema Award la cea de-a 32-a ediţie a galei premiilor EFA, ce va avea loc pe 7 decembrie, la Berlin, potrivit unui anunţ făcut marţi de instituţie.
Distincţia este acordată anual unui cineast european a cărui activitate a avut impact asupra industriei cinematografice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Binoche a fost de trei ori premiată de EFA - în 1992, pentru rolul din „Les amants du Pont-Neuf” (1991), de Léos Carax, în 1997, pentru rolul din „The English Patient” (1996), de Anthony Minghella, şi în 2001, cu premiul publicului pentru rolul din „Chocolat” (2000), de Lasse Hallström.
Acesta din urmă i-a adus a o nominalizare la premiile Oscar, la categoria „actriţă în rol principal”.
Juliette Binoche a jucat în peste 60 de lungmetraje, în limbile franceză şi engleză, şi a lucrat cu numeroşi alţi regizori de renume, ca Louis Malle, Krzysztof Kieslowski, Michael Haneke, John Boorman, Claire Denis, Olivier Assayas, Isabel Coixet, Malgorzata Szumowska, David Cronenberg şi Abbas Kiarostami.
Cel mai recent film în care a jucat este „La vérité” al japonezului Hirokazu Kore-eda.
Născută pe 9 martie 1964, la Paris, Juliette Binoche a avut un rol mic în drama lui Jean-Luc Godard „Hail Mary” (1985), însă interpretarea din „Rendez-Vous”, regizat de André Téchiné, a marcat intrarea ei în scena filmului european. Succesul internaţional a venit trei ani mai târziu, cu „The Unbearable Lightness of Being”, de Philip Kaufman, unde a jucat alături de Daniel Day-Lewis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.