Jimmy Page, Robert Plant şi John Paul Jones, foşti membri ai formaţiei Led Zeppelin, s-au reîntâlnit recent pentru a lucra împreună, însă nu la noi piese, nici pentru a repeta, ci pentru a crea un album foto care să marcheze cei 50 de ani de carieră ai lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După reunirea Led Zeppelin din 10 decembrie 2017 într-un concert unic pe arena O2 din Londra, cu Jason Bonham la baterie, fiul fostului toboşar al trupei, John Bonham, care a murit în 1980, fanii aşteaptă ca muzicienii să se reunească: pe scenă sau în studio. Însă, Robert Plant, care are o carieră solo de succes, refuză să cânte alături de Jimmy Page (chitară) şi John Paul Jones (bas, claviaturi), potrivit site-ului culturbox.francetvinfo.fr. 

În februarie, Jimmy Page a declarat că nu este optimist în privinţa unei reuniri. "Mă îndoiesc", a spus el pentru revista Rock Planet. "Să privim lucrurile în faţă. Am petrecut a zecea aniversare pe arena O2, unde am reuşit să dăm un singur concert adevărat. Este singurul lucru pe care l-am făcut după atâţia ani, aşa că mă îndoiesc că vom face altceva. Cred cu adevărat că momentul a trecut". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cei trei au fost fotografiaţi în mai cu draftul unui volum numit "Led Zeppelin by Led Zeppelin". Această lucrare este "prima şi singura carte ilustrată realizată în colaborare cu membrii grupului", se arată în comunicatul editorului. 

Publicat cu ocazia a 50 de ani de la înfiinţarea formaţiei, volumul conţine fotografii cu Jones, Page, Plant şi Bonham pe scenă, dar şi în afara ei, precum şi în studioul de înregistrare. Aceste fotografii, printre care unele clişee inedite şi fotografii de arhivă, sunt semnate de fotografi din lumea întreagă. 

Albumul de 400 de pagini va fi publicat în octombrie la Reel Art Press, la preţul de 52,15 de lire sterline (59 de euro).

Trupa Led Zeppelin, înfiinţată la Londra, în 1968, i-a avut în componenţă pe chitaristul Jimmy Page, solistul Robert Plant, basistul şi clăparul John Paul Jones şi toboşarul John ”Bonzo” Bonham. Formaţia s-a destrămat după decesul lui John Bonham, în 1980. Considerat unul dintre cele mai inovatoare şi influente grupuri din istoria muzicii rock, Led Zeppelin a lansat 9 albume de studio şi numeroase compilaţii şi albume live, care au fost vândute în aproximativ 300 de milioane de copii. Led Zeppelin a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1995.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.