Cel mai recent lungmetraj al lui Bruno Dumont, unul dintre cei mai provocatori regizori ai ultimelor decenii, de două ori câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes pentru "L'Humanité" şi "Flandres", va prezenta la Festivalului de Film Experimental - BIEFF (26 martie-1 aprilie) filmul "Jeannette, the Childhood of Joan of Arc", un musical neconvenţional care rescrie radical povestea Ioanei d’Arc.
După premiera internaţională la Festivalul de Film de la Cannes, premiera bucureşteană a filmului "Jeannette, the Childhood of Joan of Arc" are loc în cadrul galei de deschidere BIEFF 2018, luni, pe 26 martie, de la ora 20.00, la Cinema Muzeul Ţăranului, cu sprijinul Institutului Francez din Bucureşti şi al distribuitorului Luxbox. Aceasta va fi urmată de încă o proiecţie în cadrul festivalului, joi, pe 29 martie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco.
Biletele pentru ambele proiecţii au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online în avans, prin eventbook.ro. De asemenea, au fost puse în vânzare abonamentele şi biletele pentru celelalte proiecţii BIEFF 2018.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform publicaţiei Cinema Scope, "Situându-se undeva între Monty Python şi Headbangers Ball, "Jeannette, the Childhood of Joan of Arc" constituie o sinteză neaşteptată a intereselor disparate şi a obsesiilor cineastului francez. [...] Bruno Dumont este la originea unora dintre cele mai captivante şi vii filme din lume la ora actuală".
Franţa, 1425. În plină desfăşurare a Războiului de 100 de Ani, tânăra Jeannette, aflată încă la vârsta de opt ani, îi împărtăşeşte unei prietene că nu mai poate suporta să vadă suferinţa cauzată de englezi. O călugăriţă încearcă să o aducă pe tânăra fată cu picioarele pe pământ, dar ea e ferm hotărâtă să lupte cu arma în mână pentru mântuirea de suflete şi pentru eliberarea Regatului Franţei. Călăuzită de propria credinţă, fetiţa va deveni Ioana d’Arc. Toate aceste întâmplări sunt relatate prin cântec şi dans şi cu îndrăzneală de Bruno Dumont în cea mai excentrică abordare cinematografică a sa de până acum, rezultatul fiind un musical de epocă combinat cu muzică techno-metal.
"Cu o imagine splendidă, "Jeannette, the Childhood of Joan of Arc" emană o frumuseţe primară. Tributar materialismului duo-ului regizoral Straub-Huillet, Dumont distribuie actori neprofesionişti în rolurile principale şi utilizează sunetul diegetic al dialogurilor cântate, creând o combinaţie ameţitoare de naturalism şi artificiu anarhic, pe care o consolidează cu o coloană sonoră compusă de multi-instrumentalistul francez Igorrr şi cu o coreografie tip majorete-întâlnesc-muzica-rock, marcată de izbucniri de plete scuturate. Impetuos, bizar, realmente amuzant şi complet atemporal, Jeannette, the Childhood of Joan of Arc aduce o contribuţie îndrăzneaţă la canonul filmelor despre Ioana d’Arc, dovedind încă o dată versatilitatea uimitoare a lui Dumont şi viziunea sa intransigentă", spune Andréa Picard, Festivalul Internaţional de Film Toronto.
Marile trofee pentru scurtmetraj de la Berlinale, Veneţia şi Locarno vor fi prezentate în premieră la BIEFF.
Conectat la pulsul marilor evenimente europene de film, BIEFF prezintă un program de excepţie, dedicat scurtmetrajelor premiate cu Ursul de Aur la Berlin, Premiul Orizzonti la Veneţia sau "cel mai bun debut" la Locarno, printre altele, la cele mai recente ediţii ale acestor festivaluri.
Filmele din programul Golden Shorts: Best Films in Major Festivals vor fi difuzate în premieră în România sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 21.00, la Cinema Elvire Popesco, urmând o a doua proiecţie duminică, pe 1 aprilie, de la 18.30, la Cinema Muzeul Ţăranului.
"The Men Behind the Wall" - desemnat câştigătorul premiului Ursul de Aur pentru Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Berlin cu mai puţin de o lună în urmă - propune o perspectivă unică asupra conflictului israelo-palestinian prin prisma aplicaţiilor de tip Tinder, în contextul în care unei femei (din Israel) îi sunt sugeraţi bărbaţi (palestinieni) care locuiesc de cealaltă parte a barierei. Unde încep frontierele şi unde se termină? Regizoarea Ines Moldavsky porneşte într-un demers personal pentru a afla răspunsul la întrebare, pentru ca apoi să sfideze aceste limite. O abordare unică atât a dezechilibrelor sociale actuale, cât şi a unor intime interacţiuni umane, filmul reliefează absurdul puterii şi al segregării, apoi pe cel al stereotipurilor şi al rolurilor de gen în era digitală.
Câştigător al Marelui Premiu pentru Scurtmetraj (Orizzonti) la Festivalul de Film de la Veneţia 2017, "You Will Be Fine", regizat de Céline Devaux, ne arată confuzia şi rătăcirea provocate de o separare, descriind despărţirea unui cuplu cu o doză de existenţialism şi umor franţuzesc. Jean îşi sărbătoreşte ziua, bea şi rememorează weekend-ul oribil care a dus la despărţirea de Mathilde. "Vrei să plec? Aşa o să fac!" Şi astfel, urmare a propriei sale hotărâri, Jean devine victima unui declin accelerat. Într-o altă abordare surprinzătoare, scurtmetrajul trece de la reproşuri acide pe care şi le aruncă cei doi (filmări live-action) la animaţii înfăţişând figuri umane descompuse, siluete fără cap, oameni-pahare sau forme abstracte.
Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2018 de către juriul de scurtmetraj al Berlinale, "Burkina Brandemburg Komplex" deconstruieşte culturi şi civilizaţii, pe care le reasamblează pentru a obţine o fabulă pertinentă despre ridicolul preconcepţiilor şi al stereotipurilor. Regizorul şi artistul vizual Ulu Braun, unul dintre favoriţii BIEFF, analizează percepţia noastră colectivă asupra Africii, pornind de la imaginea care i-a fost creată în media, rezultatul fiind şi un comentariu asupra consumerismului. Locul acţiunii e un prezumtiv sat african unde locuitorii sunt germani şi o mină în care săpăturile scot la iveală un Ferrari, ca pe o descoperire arheologică. Un "Muzeu al Civilizaţiei Prusace" adăposteşte obiecte tipice pentru societatea de consum occidentală, iar curatoarea, o femeie de culoare, pare să fi rămas singura persoană care mai păstrează vie epoca prusacă.
"Les Intranquilles" este câştigătorul Premiului pentru "cel mai bun debut naţional" la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno în 2017. Într-o poveste neconvenţională despre camaraderie, aproape fără dialog cu excepţia unor scurte confesiuni personale, cei trei par a fi legaţi de o disperare tăcută, de o lipsă a tranchilităţii, care îi împinge mai departe către o căutare metafizică. Regizoarea Magdalena Froger va fi prezentă la proiecţia din 31 martie cu sprijinul Swiss Sponsors’ Fund şi al Ambasadei Elveţiei.
Cea de-a opta ediţie a Festivalului de Film Experimental BIEFF va avea loc între 26 martie şi 1 aprilie, la Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinema Elvire Popesco, şi va prezenta în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus asupra lucrărilor semnate de artişti vizuali proeminenţi, ce expun de obicei în muzee şi galerii de artă şi rareori în sălile de cinema.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...