Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale Bucureştiului, a căror reabilitare a fost făcută prin investiţii ale Apa Nova, furnizorul de apă şi servicii de canalizare al Capitalei, se redeschid sâmbătă, cu un spectacol multimedia, după mai bine de doi ani de pauză cauzată de criza pandemică extinsă.
Astfel, începând cu data de 14 mai, ora 21.00, Fântânile Urbane din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia care rulează de vineri până duminică, până la începutul lunii octombrie. Acestea au tematici variate, iar melodiile selectate completează jocul de apă şi lumini.
În lunile iunie şi iulie, spectacolele vor începe de la ora 21.30, în luna august vor reveni de la ora 21.00, urmând ca în toamnă să înceapă de la ora 20.00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Spectacolele durează aproximativ 45 de minute, accesul fiind gratuit.
„Fântânile din Piaţa Unirii reprezintă un adevărat simbol al Capitalei, iar pentru noi este o onoare să putem reda bucureştenilor şi turiştilor bucuria adusă de spectacolele de apă, muzică şi lumini, după doi ani de pauză. Suntem mândri că am implementat şi administrăm acest proiect remarcabil de dezvoltare urbană, reconfirmând standardul de excelenţă la care ne raportăm în fiecare zi”, a declarat Mădălin Mihailovici, director general Apa Nova.
Fântânile bucureştene din Piaţa Unirii au fost redeschise în anul 2018, după un amplu proces de reabilitare implementat de Apa Nova, în baza obligaţiilor asumate prin Contractul de Concesiune cu Primăria Capitalei, devenind rapid unul dintre cele mai importante puncte de atracţie a Capitalei.
Sunt primele fântâni urbane care beneficiază de echipamente şi tehnologie de ultimă generaţie la nivel european, în materie de divertisment cu apă, unele elemente fiind unice în Europa, sistemul monitorizat complet digital permiţând acum controlul oricărei unităţi individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul Bulevardului Unirii.
Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor ’80, au fost recunoscute, omologate şi publicate în 2019 drept Cel Mai Lung Şir de Fântâni Coregrafice Sincronizate din Lume, de către Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy), având o suprafaţă a apei de 16.200 m² şi fiind unice prin modul de dispunere în centrul Capitalei.
În perioada 14 mai - 2 octombrie, în intervalul orar 19.30 - 23.00 al zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni), sub protecţia organelor de ordine, cu devierea traficului pe arterele adiacente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.