Piesa ”Despacito”, cântată de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a devenit cea mai ascultată melodie la nivel mondial pe platformele de streaming, după şase luni de la lansare. Cântecul a fost ascultat de 4,6 miliarde de ori pe toate platformele de streaming, informează bbc.com.
Anterior, recordul era deţinut de melodia ”Sorry”, cântată de Justin Bieber.
”Ceea ce s-a întâmplat cu această piesă este incredibil. Este adevărat că am încercat să scriu un hit, dar succesul melodiei mi-a depăşit aşteptările şi a devenit apreciată la nivel mondial, nu doar de vorbitorii de limbă spaniolă. Eu mi-am dorit doar să fac oamenii să danseze”, a spus Luis Fonsi, care cântă în limba spaniolă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Luis Fonsi, în vârstă de 39 de ani, a spus că succesul la nivel mondial al piesei sale – care se află pe primul loc în peste 45 de ţări, inclusiv în Marea Britanie, i-a dat speranţă în contextul politic din prezent.
”Sunt din Puerto Rico şi trăiesc în Miami. Trăim un moment interesant acum, când oamenii vor să ne despartă. Vor să construiască ziduri. Sunt mândru că am reuşit să ofer o melodie care a unit oameni şi culturi”, a spus artistul.
”Despacito” a ajuns pe primul loc în America Latină după lansarea sa din ianuarie şi a devenit cunoscută pentru vorbitorii de limbă engleză după ce Justin Bieber a auzit melodia într-un club şi a creat o nouă versiune a acesteia.
Versiunea lui Justin Bieber, ”Despacito (Remix)”, a avut un succes extraordinar pe platformele de streaming, mai ales pe Spotify şi Apple Music. Videoclipul piesei a devenit cel de-al patrulea cel mai vizualizat videoclip pe YouTube din toate timpurile.
Lucian Grainge, directorul general al Universal Music Group, a spus că succesul piesei ”Despacito” demonstrează cum streamingul ”democratizează” piaţa muzicală.
”Streamingul a permis ca o melodie cu un ritm diferit, aparţinând altei culturi, într-o limbă diferită, să înregistreze un succes uriaş. În industrie au predominat artiştii vorbitori de limba engleză în ultimii 50 de ani, dar streamingul va continua să ofere muzică din America Latină la nivel mondial”, a spus el pentru BBC.
Recordurile vor continua să fie restabilite în contextul dezvoltării platformelor de streaming – care le oferă acces utilizatorilor la numeroase melodii on-demand, în schimbul unei taxe lunare.
În martie, Spotify a anunţat că a atras 50 de milioane de abonaţi. Apple Music a atras 27 de milioane de abonaţi, după doi ani de la lansare, în timp ce Google Play, Amazon Unlimited, Deezer, YouTube şi alte platforme au contribuit la succesul melodiei ”Despacito”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...