Actorul Denzel Washington este în negocieri pentru a juca alături de Frances McDormand în "Macbeth", în regia lui Joel Coen, o adaptare pentru marele ecran a piesei clasice a lui William Shakespeare, a confirmat The Hollywood Reporter.
Coen, soţul actriţei Frances McDormand, care a colaborat cu ea la "Fargo", va regiza "Macbeth". Scott Rudin va fi producător.
Washington, câştigător al unui premiu Oscar, care recent a fost văzut în "The Equalizer 2", produs de Sony, este pregătit să regizeze "A Journal for Jordan", cu Michael B. Jordan.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
McDormand, de asemenea cîştigătoare a unei statuete Oscar, a jucat rolul Lady Macbeth pe scenă, în producţia din 2016 a Berkeley Repertory Theatre.
Joel şi fratele său Ethan Coen au regizat "The Ballad of Buster Scruggs", cu o distribuţie care îi include pe Liam Neeson, Brendan Gleeson, Tyne Daly, Tom Waits, Zoe Kazan şi Tim Blake Nelson.
Washington, născut pe 28 decembrie 1954, în Mount Vernon (New York), a debutat la Hollywood în serialul NBC „St. Elsewhere”. Între lungmetrajele în care s-a remarcat se numără „The Pelican Brief”, „The Bone Collector”, „Remember the Titans”, „The Great Debaters”, „Malcolm X”, „American Gangster”, „Inside Man” şi „The Magnificent Seven”.
A debutat ca regizor cu „Antwone Fisher” şi a mai realizat „The Great Debaters” şi „Fences”, în care a şi jucat. În 2016, a regizat şi un episod din serialul „Grey's Anatomy”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.