Delfinii aduşi din Ucraina şi cei doi aflaţi la Delfinariul din Constanţa ar urma să aibă spectacole în comun, care ar putea debuta săptămâna viitoare. Până atunci, Delfinariul este închis.
Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), Iulian Călin, a declarat, vineri, pentru News.ro, că cei patru delfini din Ucraina au ieşit din carantină şi au fost mutaţi în acelaşi bazin cu Nini şi Chan-Chan, vedetele Delfinariului.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Sunt în proces de acomodare. Îi supraveghează continuu cu camere şi cu prezenţă fizică, un antrenor de la noi şi unul de la ucraineni. Deja lucrăm ca o echipă şi la nivel uman şi al mamiferelor marine şi sperăm ca în câteva zile să punem la punct o demonstraţie comună. Se fac paşi importanţi, dar trebuie totul armonizat pentru că sunt exerciţii diferite”, a explicat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.
Iniţial, conducerea instituţiei intenţiona ca aceste demonstraţii comune să aibă loc din acest weeekend, dar acestea au fost amânate, cel mai probabil pentru săptămâna viitoare.
Iulian Călin a declarat că cei patru delfini din Ucraina împreună cu Nini şi Chan-Chan vor avea la început câte două spectacole pe zi, urmând să se treacă apoi la trei reprezentanţii în cursul săptămânii şi la câte patru în zilele de sâmbătă şi duminică.
Până la prezentarea acestor demonstraţii Delfinariul este închis.
Veterok, Marucya, Maya şi Kiki, patru delfini din Ucraina, au fost aduşi în 11 mai la Constanţa. Ei sunt din Harkov şi au stat o perioadă scurtă la Odesa. Delfinii au stat mai întâi într-un bazin separat. Ei sunt însoţiţi şi de personalul de la Delfinariul din Harkov.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.