Un "zgârie-nori" continuu construit în jurul Central Park sau un turn ce seamănă cu un stup de albine de pe care pot decola şi ateriza drone se numără printre structurile desemnate ca fiind clădirile viitorului în urma unui prestigios concurs de arhitectură, informează CNN.
Cele două proiecte îndrăzneţe se numără printre cele 489 care şi-au depus candidatura la concursul de arhitectură eVolo Skyscraper Competition, organizat de revista eVolo's, şi care îi invită pe specialiştii în domeniu din întreaga lume să identifice tendinţe sau probleme de ordine tehnologic şi de mediu şi să creeze zgârie nori care să răspundă acestora.
Dintre cele 489 de proiecte depuse anul acesta, trei au fost declarate finaliste, iar 21 au primit menţiuni speciale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Proiectul câştigător a fost realizat de Yitan Sun şi Jianshi Wu, din SUA, şi se numeşte "New York Horizon". Designul propune un "zgârie-nori" continuu ce se desfăşoară în jurul celebrului Central Park din Manhattan.
Potrivit CNN, conceptul lor implică construirea unui zgârie nori sub forma unui zid în jurul Central Park, care să reflecte peisajul din parc. A fost preferată o construcţie pe orizontală mai degrabă decât una pe verticală, pentru a "inversa relaţia tradiţională dintre peisaj şi arhitectură".
Locul doi în competiţie a revenit proiectului "The Hive", realizat de Hadeel Ayed Mohammad, Yifeng Zhao şi Chengda Zhu, tot din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre un terminal de control vertical pentru drone, conceput ca răspuns la problema pe care o reprezintă dronele privind siguranţa traficului aerian.
Locul trei a revenit italienilor Valeriei Mercuri şi Marco Merletti pentru proiectul "Data Skyscraper". Proiectul prevede un zgârie-nori ecologic construit în Islanda proiectat pentru a găzdui servere de internet. Arhitecţii speră astfel să reducă amprenta de carbon a energiei emise de centrele de date.
Printre alte proiecte premiate se numără zgârie nori care purifică aerul, clădiri care pot aduce ploaie sau oraşe verticale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.