Alexander Nanau, regizorul unor filme ca „Toto şi surorile lui” şi „colectiv”, este de părere că situaţia sanitară din întreaga lume a ajutat ca anul acesta să fie demascaţi populiştii şi corupţii. Răspunzând întrebărilor News.ro, el semnalează că o schimbare are loc, că lumea se deşteaptă şi că acum este timpul pentru ca jurnaliştii oneşti să îşi facă meseria până la capăt şi „să ne ajute să înţelegem prin ce trecem”.
Nanau, al cărui „colectiv” este propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2021, vorbeşte şi despre campania de promovare a filmului care prezintă evenimentele din anul ce a urmat tragediei din clubul Colectiv, despre noi proiecte şi despre „resetare”, termen care descrie, din punctul lui de vedere, cel mai bine acest an.
Pandemia şi liderii populişti
„La nivel personal, evident, ca toată lumea, e un an în care cumva suntem forţaţi să punem puţin frână vieţii rapide pe care o trăiam şi să aşezăm un pic lucrurile în ordine. E foarte greu, pentru că suferă atâţia oameni, nu doar în România, ci în multe ţări din lume, mai ales unde sunt politicienii populişti care neagă această pandemie sau încearcă să profite din ea şi mor şi mai mulţi oameni. Inclusiv în România, unde vedem cum sunt investigate achiziţii făcute în criză distroporţionat şi fără licitaţii publice. Mai ales suferă personalul medical care, din nou, este salvat de societatea civilă şi nu de politic, pentru că societatea civilă a fost prima care le-a livrat echipamente, care a construit un spital modular Covid, pe care politicienii au încercat să îl ignore.
În momentele astea de criză ne dăm şi mai mult seama cine ce este. Cred că este un semn foarte bun că în România oamenii au început să înţeleagă că trebuie să îşi recupereze societatea din mâinile unei clase politice atât de corupte.
Se şi simte că o schimbare are loc, chiar dacă foarte încet, şi mulţi cetăţeni încă nu înţeleg mecanismele democraţiei, pentru că am avut acea participare la vot ruşinoasă. Totuşi, să nu uităm că am avut alegeri şi acum câteva săptămâni alegeri şi oamenii au ales o schimbare. În multe oraşe şi în sectoare din Bucureşti, au ales să elimine nişte oameni profund corupţi. Ceea ce mie mi se pare că e un semn că lumea se deşteaptă şi nu mai acceptă să ştie că orice ban pe care îl plătim se duce de fapt în buzunarul unor hoţi. Şi acest trend va continua, sunt sigur. Criza Covid, în toată lumea, a ajutat să fie demascaţi populiştii şi corupţii pentru că, după cum vedem, în multe state oamenii greşiţi la putere tocmai datorită pandemiei au fost demascaţi”.
Timpul jurnaliştilor oneşti
Alexander Nanau subliniază că această perioadă este benefică demascărilor şi anchetelor jurnalistice.
„Criza prin care trecem acum ne dă tuturor de gândit, ne dăm seama că trebuie să înţelegem mai bine lumea în care trăim. Cred că eu, ca povestitor, cumva am spus ce am avut de spus şi de descoperit despre societatea românească şi acum este timpul jurnaliştilor. Cred că trăim timpul în care cele mai importante sunt faptele, pentru a înţelege lumea în care trăim. Şi cred că această pandemie este mai ales timpul jurnaliştilor şi al jurnaliştilor oneşti. Aşa cum sper că se vede şi în filmul meu («colectiv», n.r.), o informaţie de calitate, care relevă fapte, are nevoie de oameni de calitate în spate, inclusiv de jurnalişti de calitate. Mai ales în timpuri de criză, jurnaliştii trebuie să fie capabili să se uite în oglindă şi să ştie că nu au suprimat, să zicem, o realitate pentru că le-a fost dictat de vreun patron şi că într-adevăr şi-au făcut meseria până la capăt şi au ajutat şi ne ajută să înţelegem prin ce trecem”.
Campanie de promovare pentru „colectiv”
Lansarea documentarului „colectiv”, programată pentru luna mai, a fost amânată în mai multe teritorii din cauza crizei sanitare, însă a demarat în presă şi în cinematografele din câteva teritorii noiembrie.
„Filmul a avut, şi înainte de pandemie, un succes mare la public şi critică, dar, odată ce oamenii au realizat că realitatea din România pe care o văd este atât de aproape de societăţile lor, s-a bucurat de un succes ieşit din comun la presa internaţională, fiind, între timp, dat ca unul dintre cele mai bune din lume din anul 2020. Ceea ce ne ajută foarte mult pentru vizibilitate şi vom vedea mai departe cum se va traduce asta în sezonul premiilor din America.
Trebuie spus foarte clar că suntem încă foarte departe de aceste premii Oscar şi concurenţa este foarte mare. Sunt peste 70 de ţări care propun filme pentru cel mai bun lungmetraj internaţional. Sigur, avem un avantaj, pentru că suntem atât de apreciaţi de presa de specialitate, dar e foarte important câte resurse ai să susţii vizibilitatea filmului. Ţări care investesc în cultura lor şi investesc şi în campanii când îşi trimit un film în această cursă au tot timpul avantajul”.
CNC, sprijin „firav” pentru documentarul propus spre nominalizare la Oscar
„Avem promisiunea ministrului Culturii că ne va susţine. CNC-ul ne susţine, chiar dacă mai puţin entuziast decât a făcut-o în ultimii ani. Şi financiar vorbind. Nu înţelegem exact de ce, dar se pare că unora nu le-a plăcut această propunere a comisiei independente de la CNC şi, în consecinţă, şi susţinerea e mai firavă, să zic”, a menţionat el.
În perioada de izolare şi pe parcursul acestui an, Nanau a dezvoltat mai multe proiecte, însă cum incertitudinea încă planează peste tot, ele sunt în aşteptare.
„Am dezvoltat diferite proiecte. Este foarte greu, ca şi pentru foarte mulţi alţi colegi, să fac planuri concrete, pentru că nu ştim când putem ieşi, când putem filma, cum. Dar la momentul ăsta evaluez diferite proiecte, să vedem cu care vom porni la bătaie”.
Pentru că documentarul „colectiv” are succes internaţional, Nanau munceşte zilnic 7-8 ore doar pentru campaniile din diferite ţări. „Munca asta nu se va termina până anul viitor când vom lucra pentru a fi nominalizaţi. Un astfel de succes în presă se traduce şi în a sta, zilnic, în interviuri şi multe Q&A-uri care, sigur, acum au loc pe Zoom. Este o muncă a unei echipe destul de extinse din toate ţările şi necesită o implicare zilnică de ore întregi”.
Într-un cuvânt, pentru Alexander Nanau, anul 2020 a reprezentat „resetare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.