Cei 172 de nominalizaţi pentru cea de-a 97-a ceremonie a Premiilor Oscar, care va avea loc duminică noaptea, au participat la dineul anual organizat de Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS).
Nominalizaţii la cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar s-au reunit marţi seară la Muzeul Academiei pentru un dineu şi pentru a păstra tradiţia anuală de a face o fotografie cu toţi concurenţii.
Printre vedetele care stau în primul rând se numără Mikey Madison, Ariana Grande, Zoe Saldaña, Cynthia Erivo şi Isabella Rossellini. În rândurile următoare sunt aşezaţi Denis Villeneuve, Adrien Brody, Colman Domingo, Timothée Chalamet, Sean Baker, James Mangold, Sebastian Stan, Guy Pearce, Demi Moore Ralph Fiennes şi Brady Corbet.
Sezonul Oscar 2025 a fost unul dintre cele mai agitate din ultima vreme. Nu numai pentru că este o cursă foarte deschisă în mai multe dintre categoriile majore ale premiilor Oscar, ci şi din cauza incendiilor din Los Angeles.
Evenimentul la care a fost făcută fotografia, de obicei un prânz, a fost una dintre numeroasele etape ale calendarului Oscar reprogramate în urma incendiilor devastatoare din ianuarie din Pacific Palisades şi Altadena.
Votul pentru nominalizările la premiile Oscar trebuia să se încheie iniţial în 12 ianuarie, dar termenul limită a fost amânat pentru 17 ianuarie în urma incendiilor. Anunţul nominalizărilor a fost, de asemenea, amânat de la 17 ianuarie la 23 ianuarie. Cu toate acestea, ceremonia de decernare a premiilor Oscar nu a fost niciodată reprogramată de la data de 2 martie, în ciuda presiunilor din partea unor celebrităţi de a anula evenimentul.
„Academia a fost întotdeauna o forţă unificatoare în cadrul industriei cinematografice şi ne-am angajat să rămânem uniţi în faţa greutăţilor”, au declarat atunci Bill Kramer, directorul executiv al Academiei, şi Janet Yang, preşedintele Academiei. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angeles, considerăm că este necesar să prelungim perioada de votare şi să mutăm data anunţării nominalizărilor pentru a acorda timp suplimentar membrilor noştri”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.