Cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară Alexandru Jula a ajuns, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, prezentând simptomele unui accident vascular cerebral, iar în prezent starea lui de sănătate este stabilă.
Alexandru Jula, care prezenta simptomele unui accident vascular cerebral, a fost preluat luni dimineaţă, din faţa blocului unde locuieşte din municipiul Galaţi, cu o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, în urma unui apel la 112. Potrivit unor surse medicale, starea lui de sănătate este una stabilă în momentul de faţă, dar va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite.
Alexandru Jula s-a născut pe 24 iulie 1934, la Şimleul Silvaniei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Debutul în televiziune şi l-a făcut pe 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963.
De la 1 octombrie 1954 a intrat în echipa Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi, secţia estradă, unde a debutat în spectacolul "Sugestii şi reclamaţii" cu piesele "E toamnă iar" (Şt. Kardoş) şi "Povestea cu Ileana Cosânzeana" (Nicolae Kirculescu).
Între 1965-1971 a colaborat şi la premierele Teatrului "Constantin Tănase" din Bucureşti ("Carnaval la Tănase", "Aventurile unei umbrele", "Al optulea magnific", etc), numărându-se printre invitaţii permanenţi ai spectacolelor Capitalei.
Din 1972, timp de 8 ani, a fost cooptat şi în colectivul Teatrului "Fantasio" din Constanţa. Alături de Ionel Miron şi de Ilona Moţica a montat spectacolul "Fantasio Studio 1" jucat în stagiunile 1970/1971 şi 1971/1972 ale teatrului constănţean.
Tot alături de Ionel Miron a realizat spectacolul gălăţean "Doi pe un balansoar... muzical" care a înregistrat peste 350 de reprezentaţii.
Primul single (realizat în 1966 împreună cu Ionel Miron) a fost urmat de alte 4 apariţii personale, dintre care discul editat în 1968 a înregistrat vânzări considerabile, conţinând piesele "Soţia prietenului meu", "Floare albă din Pireu" şi coveruri. De-a lungul timpului a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale unde a câştigat mai multe premii, în anul 2002 fiind desemnat Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.