Cântăreaţa Nicole Scherzinger a fost dată în judecată de fondatorul Pussycat Dolls pentru că refuză să ia parte la reunirea grupului anunţată în 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Coregrafa şi fondatoarea Robin Antin susţine că Scherzinger cere să aibă control din punct de vedere creativ şi o parte mai mare din afacere.

Este precizat că ea a cerut ca cele 49% din acţiunile PCD Worldwide, acordate iniţial, să crească la 75%, având în vedere controlul creativ.

În noiembrie 2019, după zece ani de la destrămarea Pussycat Dolls, a fost anunţat că grupul va fi reformat pentru un turneu.

Cinci dintre cele şase membre ale grupului s-au reunit - Nicole Scherzinger, Ashley Roberts, Carmit Bachar, Kimberly Wyatt şi Jessica Sutta.

Melody Thornton a refuzat să facă parte din turneu, după ce a reclamat anterior că, din punct de vedere vocal, nu a fost întrebuinţată la reala capacitate.

Turneul ar trebui să cuprindă 45 de apariţii live, iar Scherzinger a fost de acord să fie un „partener activ” în seria de concerte, potrivit documentelor depuse vineri la o curte de justiţie din Los Angeles.

În plus, ea ar fi fost de acord în 2019 să aibă o parte de 49% din PCD Worldwide, însă ulterior a cerut o creştere la 75%.

Potrivit documentelor, Scherzinger a anunţat-o prin e-mail pe Antin, în aprilie 2021, că va refuza să ia parte de reunire dacă nu va fi renegociat contractul.

Scherzinger nu a comentat încă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.