Camila Cabello a fost acuzată săptămâna aceasta, prin mai multe postări pe Twitter, că a folosit cuvinte rasiste în mesaje publicate pe un cont vechi de Tumblr, iar cântăreaţa de origine cubaneză s-a scuzat pentru că a fost „needucată şi ignorantă”.
După ce au fost dezvăluite capturi cu mesajele publicate, cântăreaţa în vârstă de 22 de ani a scris pe Twitter: „Am folosit un limbaj de care sunt ruşinată şi voi regreta mereu. M-am scuzat atunci şi o fac din nou acum”.
Ea a precizat că nu a dorit să rănească intenţionat pe cineva. „Eram needucată şi ignorantă şi, odată ce am devenit conştientă de istorie şi de greutatea şi adevăratul sens al acestui limbaj oribil şi dăunător, am fost cu adevărat ruşinată că l-am folosit”.
Contul de Tumblr este dezactivat acum, însă, potrivit presei, mesajele la care este făcută referirea au fost publicate în 2012 şi 2013 şi cuprindeau glume rasiste şi meme-uri.
Cabello, care a lansa luna aceasta cel de-al doilea album de studio, „Romance”, a făcut parte din grupul Fifth Harmony înainte de a îşi începe cariera solo, a devenit celebră la nivel mondial cu piesa „Havana” şi albumul „Camila” (2018), care a debutat pe primul loc în 110 topuri diferite ale iTunes şi a fost certificat cu platină.
Născută pe 3 martie 1997, Camila Cabello are peste 60 de distincţii în palmares, între care 5 American Music Awards, 2 Latin Grammy, 5 MTV Europe Music Awards, 4 MTV Video Music Awards, dar şi 3 nominalizări la Grammy.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...