Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va avea premiera mondială la sfârşitul acestei săptămâni, pe 18 februarie, la ora locală 21.00, la Delphi Filmpalast am Zoo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul va avea loc în prezenţa regizorului Sebastian Mihăilescu, a actorilor István Téglás, Mălina Manovici, Denisa Nicolae şi a producătoarelor Diana Păroiu şi Ada Solomon.

La premiera de gală vor mai participa Andrei Epure (co-scenarist), Barbu Bălăşoiu (director de imagine), Cătălin Cristuţiu (monteur), Anca Lazăr (scenografie), Horia Călugăreanu (asistent producător), Vlad Grăjdan (line producer), Simona Pătraşcu (director de producţie).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Prezenţa echipei româneşti la Berlinale este susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei, DACIN SARA, UCIN şi Institutul Cultural Român.

„Mammalia” va mai fi proiectat duminică, ora 10:30, la Zoo Palast 5, joi 23 februarie, ora 16.00 la Cubix 7 şi în ultima zi a festivalului, pe 26 februarie, ora 16:00, la Delphi Filmpalast am Zoo.

Forum este o secţiune competiţională a Berlinalei şi include filme ce reprezintă o reflecţie asupra mediului cinematografic şi asupra discursului socio-artistic, filme cu un simţ distinctiv al esteticului.   

„Mammalia” (România, Germania, Polonia) este o călătorie suprarealistă prin criza masculinităţii şi îmbină drama cu misterul şi comedia.

Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani, se lansează într-o călătorie onirică în care banalul şi fantasticul se întrepătrund. Odată cu pierderea controlului asupra muncii lui, asupra statutului social şi asupra relaţiei lui amoroase, porneşte într-o căutare care îl face să-şi chestioneze identitatea şi masculinitatea. Pe urmele partenerei lui, ajunge într-o comunitate bizară, cu ritualuri tulburătoare, în care, în cele din urmă, se confruntă cu o răsturnare tragicomică de roluri.

„«Mammalia» este o explorare incisivă a perspectivei masculine asupra vieţii şi a luptei împotriva capitulării în faţa experienţelor copleşitoare, împotriva pasivităţii, împotriva fricii de a pierde controlul şi echilibrul. Cu acest film, încerc să mă îndepărtez de realism şi naturalism, să mă îndepărtez de cuvinte şi să mă apropii de imagini, să deconstruiesc naraţiunea şi arhetipul eroului masculin. Pentru că eu cred că în artă este mai important să pui întrebările potrivite decât să dai răspunsuri de-a gata.”, spune regizorul Sebastian Mihăilescu.

Din distribuţie fac parte István Téglás, Mălina Manovici, Denisa Nicolae, Steliana Bălăcianu, Rolando Matsangos, Mirela Creţan, Andreea Gheorghe, Mircea Bujoreanu, Marian Pîrvu, Dan Zarug Mihai şi Elena Chingălată.
Sebastian Mihăilescu a scris scenariul împreună cu Andrei Epure. Producători executivi sunt Dan Wechsler, Andreas Roald şi Jamal Zeinal-Zade, producător asociat - Antoine Simkine, coproducătoare - Ewa Puszczyńska şi Nina Frese, iar producătoare sunt Diana Păroiu şi Ada Solomon.

Echipa este completată de Katrin Paas şi Andreea Lupu, coafură şi machiaj, Małgorzata Trzaskowska, costume, Anca Lazăr, scenografie, Piotr Kurek, muzică, Krzysztof Stasiak, sunet priză directă, Alexandru Dumitru, editare dialog şi premix, Maciej Pawłowski M.P.S.E., mixaj sunet, Alin Zăbrăuţeanu şi Dragoş Cătărău, design sunet, Barbu Bălăşoiu, imagine, Cătălin Cristuţiu, montaj, Vlad Grăjdan şi Małgorzata Bereźnicka, line producer.

„Mammalia” este o producţie microFILM, Extreme Emotions, Pandora Film, în coproducţie cu Bord Cadre films, Sovereign Films, HiFilm Productions, în asociere cu Visual Walkabout, nomada.solo, Aeroplan Studios, XANF, Les Films d’Antoine, Wunderlust, co-finanţată de Centrul Naţional al Cinematografiei, Polish Film Institute, Film- und Medienstiftung NRW, Programul Europa Creativă Media al Uniunii Europene, Televiziunea Română.
Producţia este susţinută de Cinema City Romania, Dr. Oetker, Ursus Breweries S.A., JYSK Romania, Provident Financial Romania, Hochland Romania, Bilka Steel, First Bank, Help Net, Mediacom, Publicis Groupe Media Bucharest, OMD Romania.

Distribuitor internaţional este Lights On.

Sebastian Mihăilescu este scenarist, regizor şi producător. După ce a obţinut diploma de licenţă în informatică, a urmat cursuri de licenţă şi de master de regie de film în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

A debutat în regie în 2012, cu scurtmetrajul documentar „Titza”, care a fost urmat de trei producţii scurte de ficţiune. Dintre ele, scurtmetrajul „Apartament interbelic, zonă superbă, ultracentrală” (2016) a avut premiera în competiţia Pardi di Domani a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno.

Lungmetrajul documentar „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, realizat de Sebastian Mihăilescu în 2021, a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film din Europa Centrală şi de Est şi premiul pentru cea mai bună imagine la Ji.hlava IFF, cu premiul New Talent la Festivalul DocLisboa şi a fost desemnat cel mai bun documentar în competiţia What's Up Doc, la Transilvania IFF.

Sebastian Mihăilescu experimentează constant cu limbajul cinematografic, îndepărtându-se de convenţiile ficţiunii şi împingând limitele acestui mediu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.