Muzicieni, actori, publicitari şi regizori se numără între cei care susţin protejarea clădirii ce găzduieşte clubul Fabrica, pentru care Ministerul Culturii a declanşat deja procedura de clasare ca monument.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O petiţie „Împreună salvăm Fabrica” a fost semnată de peste 8.200 de persoane.

„Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, recent înfiinţată, a creat un Plan Urbanistic Zonal prin care cere derogări de la regulamentul de urbanism şi planuieşte demolarea clădirii actuale a fabricii şi construirea unui complex rezidenţial şi comercial cu 8 etaje în folosul Companiei Imobiliara Gramont SA, într-o zonă unde regulamentul local prevede înălţimea maximă admisibilă a clădirilor ca fiind 16 m. PUZ-ul a luat deja toate avizele necesare, inclusiv cel al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, şi mai are nevoie doar de votul Consiliului General pentru a se aproba şi a constitui baza demolării clădirilor de pe sit”, se arată în text.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După ce a fost stârnit un val de nemulţumiri, Ministerul Culturii, prin Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşti, a declanşat pe 4 mai procedura de clasare a imobilului situat pe strada 11 Iunie nr. 50, intrarea Ovidiu nr. 6, în care funcţionează clubul Fabrica.

Clădirile din cartierul Carol-Filaret sunt construite în anii 1900 şi au găzduit o fabrică de ciorapi şi tricotaje. În anii comunismului, fabrica a continuat sub numele Apollo. Clădirile sunt reprezentative pentru patrimoniul industrial construit în zonă.

Institutul Naţional al Patrimoniului întocmeşte documentaţia completă pentru clasarea definitivă ca monument istoric.

Un grup civic a trimis MC o scrisoare deschisă, susţinută public de organizaţii civice şi fundaţii. Mulţi reprezentanţi ai mediului artistic şi-au arătat sprijinul, de asemenea.

Printre ei, Adrian Despot (Viţa de Vie), Mihnea Blidariu (Luna Amară), Hanno Hofer şi Claudiu Purcărin (Nightlosers), Dan Costea (Coma), Bean MC (Subcarpaţi), Tudor Chirilă (Vama), actorii Marius Manole şi Cristian Iacob, Voicu Rădescu (Teatrul Luni, Green Hours), Marius Cristea IQads/ Festivalul de publicitate neconvenţională „ADfel”, producătorii de film Valentin Rudolf şi Oana Giurgiu şi regizoarea de teatru Chris Simion.

Pe pagina de Facebook „Salvăm Fabrica” au fost publicate mai multe mesaje video venite din partea artiştilor susţinători.

„Aparţine mai multor subculturi şi ar merita să fie salvat. Este un spaţiu industrial istoric şi merită o şansă în plus, alta decât cea pe care i-o rezervă o administraţie coruptă şi nişte dezvoltatori imobiliari lacomi”, a spus Mihnea Blidariu.

Despot a transmis: „Pe lângă faptul că o bună perioadă de timp a fost un templu al muzicii rock în Bucureşti, Fabrica devenise un punct de întâlnire pentru o întreagă comunitate frumoasă, de la copii mici, la adolescenţi, la adulţi. Acesta era punctul lor de întâlnire”. El a amintit că a cântat de zeci de ori pe scena clubului şi că aici i-a fost luat „celebrul” interviu în care era întrebat câte trupe urmau să urce pe scenă într-o anumită seară.

„Clubul Fabrica este un loc cu care sute de muzicieni şi artişti din România au o relaţie specială”, a scris Tudor Chirilă, care a subliniat că nu a fost de prea multe ori prezent pe scena de aici. „Este o bornă culturală într-un oraş din ce în ce mai deposedat de istoria lui şi de sursele de amintiri”.

Deşi Ministerul Culturii a anunţat începerea procedurii de clasare, Primăria Municipiului Bucureşti „continuă cu adoptarea la 1 iunie a noului PUZ ce permite construirea a cel puţin trei blocuri p+8 peste Fabrica”, a fost anunţat recent pe aceeaşi pagină de Facebook.

Pe site-ul PMB au fost publicate sute de comentarii dezaprobatoare, iar grupul civic cere oamenilor să vină în continuare în sprijinul iniţiativei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.