Horia Colibăşanu a reuşit încă o premieră pentru alpinismul românesc, dar şi o performanţă sportivă la nivel internaţional: a urcat pe vârful Everest (8.848 de metri) fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul unei echipe de şerpaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“A fost oribil de greu, foarte foarte frig. Am reuşit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf şi cobor. De partea cealaltă a vârfului se văd expediţiile care urcă pe ruta sudică”, a transmis Horia Colibăşanu imediat ce a ajuns pe vârf.

Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabără a alpinistului fiind la 8.300 de metri.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”A urcat în paralel cu şerpaşii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să îşi reducă timpul de expunere la mare înălţime, să îşi dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori”, spun reprezentanţii alpinistului.

Potrivit acestora, urmează ca Horia Colibăşanu să coboare la o altitudine sub 8.000 de metri pentru a se odihni, această etapă a expediţiei fiind importantă şi riscantă având în vedere că este foarte obosit.

Vârful Everest este cel de-al optulea în palmaresul sportiv al lui Horia Colibăşanu şi a reprezentat o provocare pentru sportivul timişorean, care îşi doreşte să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri.

Anul acesta, a avut loc cea de-a 19 expediţie internaţională a lui Colibăşanu.

Cele mai importante ascensiuni ale lui Colibăşanu sunt pe munţii Annapurna, K2 şi Dhaulagiri, trei din Top 5 munţi mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.

Munţii pe care a urcat până acum Colibăşanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m). Alpinistul timişorean a participat la 18 expediţii internaţionale de-a lungul carierei sale, până în 2016, făcând echipă cu parteneri din diferite ţări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania şi Polonia.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.