Adidas a eliminat imagini cu modelul Bella Hadid cu origini palestiniene, din reclame care promovau un model de pantofi sport lansat pentru prima dată pentru a coincide cu Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, relatează The Guardian, amintind că 11 israelieni au fost ucişi de terorişti palestinieni la acea ediţie a Jocurilor Olimpice. Decizia a fost luată în urma criticilor formulate de Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Compania de îmbrăcăminte sport cu sediul în Germania a declarat că îşi „revizuieşte” campania după criticile din partea Israelului cu privire la implicarea lui Hadid în campanie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Încălţămintea sport SL72, descrisă de Adidas ca fiind un model clasic atemporal, a fost promovată de Hadid, o americancă a cărei familie îşi are rădăcinile în Palestina.

Modelul, care a atras anterior furia guvernului israelian pentru că ar fi scandat sloganul „De la râu la mare, Palestina va fi liberă”, a fost acuzată de antisemitism.

Israelul a criticat, pe contul său oficial de X faptul că Bella Hadid este imaginea acestei campanii, amintind că „unsprezece israelieni au fost ucişi de terorişti palestinieni în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen”.

Hadid a criticat în mod repetat guvernul israelian şi i-a sprijinit pe palestinieni de-a lungul anilor, iar la 23 octombrie a făcut o declaraţie pe Instagram în care deplângea pierderea de vieţi nevinovate, în timp ce le-a cerut celor care o urmăresc să facă presiuni asupra liderilor lor lor pentru a proteja civilii din Gaza.

Adidas a transmis într-o declaraţie că actuala campanie pentru pantofii SL72 „reuneşte o gamă largă de parteneri”. 

„Suntem conştienţi că s-au făcut conexiuni cu evenimente istorice tragice – deşi acestea sunt complet neintenţionate – şi ne cerem scuze pentru orice supărare sau suferinţă cauzată. Ca urmare, revizuim restul campaniei”, a fost mesajul companiei.

Nu a stabilit ce modificări vor fi făcute. Alte imagini publicitare care prezintă ambasadori ai mărcii Adidas, inclusiv fotbalistul francez Jules Koundé, rapperul american A$AP Nast şi modelul chinez Sabrina Lan rămân online.

Membrii grupării palestiniene Black September au pătruns în satul olimpic la 5 septembrie 1972. Unsprezece membri ai delegaţiei israeliene au fost luaţi ostatici şi ucişi.

Nu este prima dată când compania de îmbrăcăminte sport rupe legăturile cu ambasadori celebri după acuzaţii de antisemitism.

Adidas şi-a încheiat parteneriatul cu rapperul Kanye West în octombrie 2022, spunând că „nu tolerează antisemitismul” după ce rapperul a fost suspendat de pe Instagram şi Twitter din cauza unor postări ofensatoare.

Acesta a spus că comentariile şi acţiunile din partea lui West au fost „inacceptabile, pline de ură şi periculoase şi încalcă valorile companiei de diversitate şi incluziune, respect reciproc şi corectitudine”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.