Actriţa şi producătoarea franceză Isabelle Huppert, în vârstă de 71 de ani, va primi Prix Lumière la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Lyon, care se va desfăşura între 12 şi 20 octombrie, au anunţat joi organizatorii acestuia.
Isabelle Huppert este una dintre cele mai celebre actriţe franceze din lume", au afirmat aceştia într-un comunicat. "Cariera sa îmbrăţişează o parte imensă a istoriei cinematografiei contemporane".
Actriţă preferată a lui Claude Chabrol, care a regizat-o de şapte ori, Isabelle Huppert a câştigat Prix d'interprétation féminine la Cannes în 1978, la vârsta de 25 de ani, pentru rolul din filmul său "Violette Noziere", prima sa colaborare cu regizorul francez.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu alte două filme ale lor, "Une affaire de femmes" (1988) şi "La cérémonie" (1995), ea a fost recompensată la Veneţia.
Al doilea premiu al ei pentru interpretare la Cannes a fost pentru filmul lui Michael Haneke "La Pianiste" (2001). În 2009, ea a fost preşedinta juriului.
"Capabilă să treacă de la o comedie sofisticată la un exigent film de autor", actriţa a lucrat cu multe dintre marile nume ale cinematografiei franceze şi europene: Jean-Luc Godard, Claire Denis, Bertrand Tavernier, Diane Kurys, Maurice Pialat, Catherine Breillat, François Ozon, André Téchiné, Andrzej Wajda...
Curiozitatea sa insaţiabilă şi gustul pentru experienţe unice au dus-o în Statele Unite, unde a jucat în legendarul "Heaven's Gate" (1980) al lui Michael Cimino, şi mai recent în Filipine şi Coreea de Sud, unde a jucat sub îndrumarea lui Brillante Mendoza şi Hong Sang-soo.
Ea a câştigat două premii César pentru cea mai bună actriţă, pentru "La Cérémonie" şi "Elle" (2017) de Paul Verhoeven, iar acest din urmă film i-a adus şi o nominalizare la Globul de Aur şi la Oscar.
Cu acest Prix Lumière, ea îi succede regizorului german Wim Wenders, câştigătorul din 2023. Alte două actriţe l-au primit: Jane Fonda în 2018 şi Catherine Deneuve în 2016.
"Este un premiu magnific, la fel ca festivalul său. Şi este un premiu care poartă numele inventatorilor cinematografiei! Să-l primeşti este o bucurie şi o mândrie", le-a spus actriţa organizatorilor festivalului.
Creat de Thierry Frémaux, director general al Institutului Lumièreşi delegat general al Festivalului de Film de la Cannes, premiul celebrează "o personalitate a filmului pentru ansamblul operei sale şi legătura pe care o menţine cu istoria cinematografiei".
De la crearea sa în 2009, Festivalul Lumière a devenit una dintre marile sărbători ale cinematografiei internaţionale.
Primul care a fost recompensat cu acest premiu a fost actorul şi regizorul american Clint Eastwood, acum în vârstă de 94 de ani.
Premiul va fi decernat la 18 octombrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.