Actorul Robert Pattinson, cunoscut din filmele „Twilight” şi „Bel Ami”, se află în negocieri pentru rolul Batman în viitorul lungmetraj Warner Bros. regizat de Matt Reeves.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lungmetrajul „The Batman” este programat să fie lansat pe 25 iunie 2021.

Pattinson este principala alegere şi, potrivit Variety, negocierile se vor încheia curând.

Preproducţia filmului Warner Bros.-DC Comics va începe vara aceasta.

Reeves, cunoscut pentru serialul „Flicity” şi două filme „Planet of the Apes”, a preluat proiectul „The Batman” de la Ben Affleck în ianuarie 2017.

Reeves, care definitivează scenariul, va produce filme împreună cu Dylan Clark, cu care a colaborat la „Planet of the Apes”.

Dacă va accepta rolul, Pattison, în vârstă de 32 de ani, va fi cel mai tânăr actor care va interpreta rolul Batman pe marile ecrane.

Pattison va începe curând filmările pentru o altă producţie Warner Bros., cel mai recent proiect al lui Christopher Nolan, care va fi lansat pe 17 iulie 2020.

În total, patru filme din distribuţia cărora face parte vor fi lansate anul acesta, începând cu „High Life” al lui Claire Denis. El va mai putea fi văzut în „The Lighthouse”, de Robert Eggers, care va avea premiera la Cannes, „The King” (Netflix) şi „Waiting for the Barbarians” al lui Ciro Guerra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.