O a 12-a maimuţă a murit la principala grădină zoologică din Hong Kong, au anunţat autorităţile marţi seară, după ce 11 maimuţe au murit în ultima săptămână din cauza melioidozei, o infecţie bacteriană care poate afecta atât oamenii, cât şi animalele, transmite Reuters.
Cazate în cinci cuşti separate, maimuţele decedate includeau specia De Brazza, precum şi o maimuţă veveriţă obişnuită, tamarini cu vârf de bumbac şi saki cu faţă albă.
Grădina zoologică, situată chiar deasupra centrului financiar al oraşului, şi-a închis secţia de mamifere începând cu 14 octombrie, când autorităţile au raportat primul lot de maimuţe moarte.
Guvernul a declarat că va continua să închidă secţiunea şi să furnizeze echipament de protecţie şi monitorizare a sănătăţii personalului care are grijă de animale.
”Starea de sănătate a celor 78 de mamifere este normală”, a declarat Departamentul de agrement şi servicii culturale.
Autorităţile au declarat că 11 maimuţe au murit de septicemie după ce au contractat melioidoză. Se fac teste pe cea de-a 12-a maimuţă decedată pentru a afla cauza morţii.
Autopsiile efectuate săptămâna trecută au descoperit o cantitate mare de bacterii care induc melioidoza în organele maimuţelor, care provin probabil din solul din apropierea habitatului maimuţelor, au declarat autorităţile.
Grădina zoologică, construită în 1860, este cel mai vechi parc din Hong Kong.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...