Viticultorii din judeţul Timiş au început să culeagă viile mai repede, anul acesta, strugurii s-au copt mai repede din cauza caniculei prelungite din această vară. Boabele sunt mai mici, dar vinul va fi unul excepţional, explică aceştia. Culesul viei are loc noaptea, cu combine, în viile de la Recaş, judeţul Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Canicula din această vară a făcut ca producţia de struguri să fie mai mică, însă strugurii sunt de calitate, spun viticultorii de la Recaş, judeţul Timiş, care au precizat că o astfel de situaţie nu au mai întâlnit până acum.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Nu a mai plouat de la sfârşitul lunii iunie, iar temperaturile au fost extrem de ridicate şi o perioadă îndelungată. Am avut 2 luni cu temperatură de peste 35 de grade Celsius ziua. Ba, mai mult, am avut săptămâni cu temperatură de peste 38 de grade Celsius şi sigur că aceste condiţii şi-au pus amprenta asupra plantaţiei viticole”, a declarat Gheorghe Iova, director de cramă la Recaş, judeţul Timiş.
 
Iova explică faptul că temperaturile ridicate din vară au fost în favoarea calităţii vinului.
 
„Boabele sunt ceva mai mici, pentru că, din cauza condiţiilor climatice, ele au rămas de dimensiuni mai scăzute. Însă, după cum putem observa, totul a fost în favoarea calităţii, datorita raportului pieliţă-miez. Este in favoarea pieliţei. Or, în această pieliţă avem fenolii la vinurile roşii, mai cu seamă determinant pentru ceea ce înseamnă calitatea şi intensitatea colorantă”, a explicat Gheorghe Iova.
 
Recoltarea strugurilor se face mecanizat la Recaş. 10 combine sunt folosite pentru culesul strugurilor, ceea ce reprezintă echivalentul muncii a peste 2.000 de oameni care ar fi adunat ciorchinii manual.
 
Strânsul strugurilor se face în funcţie de soi.
 
„Toată producţia vinurilor albe şi aromate se recoltează noaptea. Combinele intră la lucru la 10.00 seara şi termină la 10.00 dimineaţa. (…) La ceea ce înseamnă vinurile roşii, pentru că trebuie să spunem că suntem deja cu pinot noire recoltat, deja şi fetească neagră este pe final, recoltatul îl facem ziua”, mai precizează Gheorghe Iova.
 
Printre ultimele soiuri care vor fi recoltate sunt cabernet franc, cabernet sauvignon şi shiraz. Doar pe o mică suprafaţă din cele peste 1.100 de hectare cu viţă de vie de la Recaş recoltarea strugurilor se face manual, acolo unde sunt cei de masă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.