Mnistrul Energiei, Virgil Popescu anunţă că a prelungit, prin ordin, perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare prin ”Schemă de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză”, astfel că noul termen este 16 august 2022 ora 17.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”PNRR - ENERGIE! Important: Am prelungit, prin ordin, perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare prin ”Schemă de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză”! Noul termen este 16 august 2022 ora 17.00!”, scrie ministrul Energiei pe Facebook.

 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Virgil Popescu arată că se poate obţine finanţare pentru proiecte de investiţii în construirea de noi capacităţi în instalaţii de electroliză, inclusiv extinderea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde, în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.
 
Potrivit prevederilor PNRR, intervenţia vizează promovarea investiţiilor în construirea unei noi capacităţi de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză. Punerea în funcţiune a unei capacităţi de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză, cu o cantitate generată estimată de cel puţin 10.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an trebuie realizată până în trimestrul IV 2025.
 
Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie pentru 2022 este de 50 milioane EURO pe întreprindere, pe proiect de investiţii.
Solicitanţii eligibili sunt:
  • producători de gaz natural,
  • micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare de energie electrică,
  • micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare/consumatoare de hidrogen,
  • unităţi administrativ-teritoriale,
  • Institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din aceşti actori. (...)
Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 148.752.500 euro, compus din 114.425.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C.6 Energie şi fonduri naţionale de 34.327.500 euro prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%, în temeiul prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 124/2021, mai precizează Virgil Popescu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.