Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,8%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR). Creşterea indicelui Robor este legată de probleme de lichiditate ale pieţei, în condiţiile în care gradul de colectare a Fiscului a crescut, iar specialiştii Băncii Naţionale a României (BNR) vor găsi soluţii pentru a tempera creşterea acestui indice, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, după o întâlnire cu reprezentanţi ai BNR.
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Indicatorul a mai atins nivelul de 1,8% în 25 noiembrie 2014. În 25 octombrie 2016, indicele avea valoarea de 0,69%.
Acesta a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%. Vineri, indicele a atins pragul de 1,58%, iar luni 1,71%.
Totodată, indicele Robor la 6 luni a crescut până la nivelul de 1,89%, cel mai mare nivel din 7 ianuarie 2015 (1,92%) până în prezent.
Şi acest indicator a crescut accelerat în ultimele zile, atingând nivelul de 1,69% vineri şi 1,78% luni.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.
Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la fnalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% şi 0,9%, pentru Robor la 3 luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...