Deţinătorul lanţului de magazine Mega Image, Ahold Delhaize, a anunţat luni că a ajuns la un acord privind achiziţionarea companiei Profi Rom Food, care operează reţeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Profi Rom Food, anunţă intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare în urma tranzacţiei prin care Ahold Delhaize a achiziţionat compania de la MidEuropa, unul dintre principalii actori de private equity din Europa.

Tranzacţia în valoare de 1.3 miliarde de euro este condiţionată de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare.

“Acesta este un moment extraordinar pentru Profi, care a devenit unul dintre retailerii cu cea mai rapidă creştere din România. Suntem acum unul dintre liderii segmentului de supermarketuri şi magazine de proximitate şi acest lucru nu se putea face fără efortul conjugat al celor peste 28.000 de angajaţi, fără inspiraţia echipei de management şi fără sprijinul constant al partenerilor noştri. Datorita sprijinului MidEuropa, prin expertiza nepreţuită în domeniu, dar şi prin întelegerea profundă a pieţei în care activăm, am construit o afacere centrată pe nevoile clienţilor, angajaţilor şi comunităţii noastre” a declarat Gaëtan Pacton, CEO Profi.

Cu peste 1.650 de magazine proprii şi Partener prezente în peste 800 localităţi urbane şi rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO şi PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale reţelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,3 milioane de clienţi care îşi fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. “Pentru Profi, această tranzacţie semnifică trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare, în care ne vom putea folosi expertiza şi structura logistică, valorizând reţeaua extinsă de clienţi şi loialitatea acestora faţă de brandul nostru. Îi asigurăm pe angajaţii şi partenerii noştri că experienţa şi sprijinul lor vor fi în continuare esenţiale pentru buna funcţionare a afacerii. Suntem pregătiţi pentru o nouă etapă de creştere şi pornim cu optimism la acest nou drum. Avem în plan să ne dezvoltăm capacităţile digitale dar şi să ne diversificăm permanent oferta de bunuri şi servicii de calitate, în beneficiul consumatorilor români” a adăugat Gaëtan.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Ahold Delhaize, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa mondială de retail alimentar, care în prezent deţine 19 branduri la nivel global, printre care şi Mega Image, anunţă că a ajuns la un acord privind achiziţionarea companiei Profi Rom Food, care operează reţeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa”, anunţă grupul.

Tranzacţia este supusă aprobării de către autorităţile competente în materia regulilor de concurenţă şi se estimează a fi finalizată în cursul anului 2024.

Prin reunirea celor două branduri, Mega Image şi Profi, grupul anunţă că îşi va extinde prezenţa la nivel naţional.

„România este o piaţă atractivă, cu o dezvoltare susţinută prin investiţii solide. Ne bucurăm că vom continua să contribuim la dezvoltarea pieţei locale de retail alimentar, acum şi alături de Profi, care devine parte din familia noastră de branduri Ahold Delhaize. Magazinele din reţeaua Profi vor extinde şi completa reţeaua deja existentă de magazine Mega Image”, spune Jesper Lauridsen, COO Europa Centrală şi de Est, Ahold Delhaize.

Ahold Delhaize este unul dintre cei mai mari jucători din retail la nivel global în segmentul de supermarketuri şi comerţ online. Mărcile locale din portofoliu deservesc 60 de milioane de clienţi în fiecare săptămână, atât în magazine, cât şi online, în Statele Unite, Europa şi Indonezia. Împreună, aceste mărci au peste 414.000 de angajaţi în 7.659 de magazine alimentare şi de specialitate şi includ cel mai mare retailer online din Benelux şi cei mai importanţi comercianţi online din Benelux şi Statele Unite.

”Primim cu entuziasm Profi alături de noi, în familia Ahold Delhaize. Este un moment de referinţă pentru industria de retail din România, unic prin mărime şi la nivelul grupului nostru. Suntem două branduri puternice, complementare şi, împreună, vom reuşi să facem o diferenţă semnificativă prin ceea ce oferim zi de zi clienţilor noştri: produse locale, proaspete şi sănătoase de la o reţea extinsă de producători locali, o gamă de sortimente şi mai bună de mărci proprii, naţionale şi internaţionale”, afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 969 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Oradea, Timişoara, Bacău, Sibiu şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image şi Shop&Go.

Profi este un retailer alimentar de proximitate din România, cu o reţea de peste 1.650 de magazine în toată România, cu  şase centre de distribuţie. Profi are peste 28.000 de angajaţi în toată ţara şi a generat venituri de peste 2,5 miliarde de euro în perioada de 12 luni încheiată în iunie 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.