Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, marţi, că, în Consiliul de Transport al Uniunii Europene (UE), au fost aprobate propunerile restrictive ale Alianţei Rutiere a Statelor din Vestul UE, prin care transportatorii din Estul UE sunt ”trimişi acasă”.
UNTRR avertizează că, în Consiliul de Transport UE, au fost adoptate, luni, măsuri chiar şi mai restrictive decât compromisul iniţial propus de preşedinţia austriacă privind Pachetul Mobilitate.
Astfel, s-a decis aplicarea regulilor detaşării la transporturile rutiere internaţionale, cu exceptarea tranzitului şi a transportului bilateral. Acesta din urmă a fost definit extrem de restrictiv, potrivit UNTRR: în drumul spre ţara de destinaţie şi în drumul de întoarcere, se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcţii, fără a se încadra în regimul de detaşare, sau zero la plecare şi până la două (operaţiuni) în drumul de întoarcere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pentru toate celelalte tipuri de operaţiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detaşare integrală se aplică începând cu prima zi a operaţiunii”, se arată în comunicat.
În plus, consiliul a decis restricţionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de ”răcire” (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul. Patronatul consideră că această restricţionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piaţa liberă.
Totodată, s-a introdus interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în afara cabinei autovehiculului, deşi în documentele Preşedinţiei Austriece este recunoscută lipsa acută de spaţii de parcare sigure şi securizate în UE, potrivit UNTRR.
În plus, a fost introdusă o măsură care viează întoarcerea acasă a şoferilor cel puţin o dată la patru săptămâni - sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după trei săptămâni pe drum.
UNTRR atenţionează că, în acest context, urmează o perioadă extrem de dificilă pentru Preşedinţia Română a Consiliului UE, care va începe în mai puţin de o lună.
”Având în vedere importanţa viitoarelor dezbateri la nivelul instituţiilor europene privind aprobarea textului final al Pachetului Mobilitate, solicităm Guvernului României să asigure continuitatea participării Ministrului Transporturilor din România în Consiliul Miniştrilor de Transport UE pentru a apăra interesele transportatorilor români în UE, într-un context european incert şi periculos”, se arată în comunicat.
Pentru a putea intra in vigoare, decizia va trebui adoptată şi de Parlamentul European, care se reuneşte în plen la Strasbourg în 10 decembrie. Astfel, UNTRR a solicitat tuturor eurodeputaţilor români să participe activ la dezbaterile Parlamentului European pentru a respinge ferm actuala poziţie a Consiliului de Transport UE privind Pachetul Mobilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.