Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, prin scrisoarea adresată cetăţenilor europeni, militează ”Pentru o Renaştere europeană”, dar reprezintă imaginea unei Europe dezbinate şi cere unitate acolo unde a promovat dezbinare, în condiţiile în care a promovat politici împotriva unităţii şi progresului european, a transmis, joi, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Macron propune o ”reaşezare a spaţiului Schengen” în vederea restabilirii ”libertăţii în securitate”, într-un editorial publicat luni seara în mai multe publicaţii din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Transportatorii au criticat dur, în mai multe rânduri, Legea Macron, promovată de preşedintele francez, prin care se impun restricţii firmelor de transport din Estul Europei. Joi, UNTRR avertizează, din nou, asupra ”ipocriziei” lansate în spaţiul public de către preşedintele Franţei.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Preşedintele Franţei cere suportul tuturor cetăţenilor europeni, inclusiv al românilor în acest uriaş proiect, dar până în acest moment a promovat politici împotriva unităţii şi progresului european. Niciodată în istoria Europei nu a existat o discrepanţă mai mare între vorbe şi fapte”, se arată în comunicat.

Patronatul atrage atenţia că România, alături de statele din Est, a aderat la o Europă care avea nişte principii, dar se îndreptă spre o Europă care sprijină doar interesele statelor din Vest.

”Statele din Est au făcut sacrificii pentru a repara decalajele istorice, eforturi pentru a se supune regulilor şi principiilor enunţate în Tratatele de aderare, iar când reuşesc să atingă bornele, interesele meschine ale statelor din Vest sunt deranjate, iar distanţa între cele două tabere se măreşte şi mai mult, astfel că ţările de la periferie nu vor fi niciodată în linie cu restul statelor”, se arată în comunicat.

Macron aminteşte în scrisoare despre reformarea spaţiului Schengen şi despre controlul riguros la frontiere, o zonă unde Franţa a arătat multe slăbiciuni în criza migraţiei din ultimii ani.

”Ce a făcut preşedintele francez pentru ca România să fie acceptată în spaţiul Schengen? Poate că domnul Macron este dezinformat şi crede că România este deja parte a spaţiului Schengen? Preşedintele Macron vorbeşte de o apărare europeană comună, de o armată comună, când românii, bulgarii şi croaţii au restricţii în a circula liber? În condiţiile în care am plătit miliarde de lei să asigurăm cerinţele europene de apărare a frontierelor către unele firme impuse de către statele din Vest”, se arată în comunicat.

UNTRR consideră că Macron reprezintă imaginea unei Europe dezbinate, la care a contribuit decisiv prin legea care îi poartă numele şi pe care a promovat-o pe vremea când era Ministrul Economiei.

”Preşedintele Macron cere unitate acolo unde a promovat dezbinare, cere protecţie acolo unde a promovat protecţionism, cere libertate acolo unde închide pieţele de servicii de transport pentru transportatorii din est, cere progres economic acolo unde blochează libera concurenţă”, se arată în comunicat.

Transportatorii consideră că Legea Macron a determinat creşterea curentului neoprotecţionist în cadrul ţărilor din Vest, în detrimentul ţărilor din Estul Europei, iar Macron a fost primul lider european care a introdus segregaţia economică între Vest şi Est.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.