TransferGo, companie de transfer internaţional de bani online, a anunţat joi că a crescut cu 25% numărul de transferuri de bani, precum şi a valorii acestora, între românii din diaspora şi cei din ţară, ca umare a începerii noului an şcolar, iar cea mai activă comunitate de români este cea din Marea Britanie.
"TransferGo, compania de transferuri online internaţionale rapide de bani, anunţă o creştere de 25% a numărului de transferuri de bani, precum şi a valorii acestora, între românii din diaspora şi cei din ţară, datorată începerii noului an şcolar. Creşterea de aproximativ 25% este înregistrată în septembrie în comparaţie cu lunile de vară, fiind deja o tradiţie anuală ca, de la sfârşitul lunii august, românii care muncesc în afara ţării să 'facă ghiozdanul' la distanţă", a anunţat compania.
Mai mult, pentru a se asigura că acoperă nevoile copiilor, părinţii care lucrează peste graniţe trimit bani chiar şi în 2-3 tranşe într-un interval de 30 de zile, potrivit reprezentanţilor TransferGo.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preţul mediu al unui ghiozdan complet echipat se ridică la aproximativ 100 lei, la acesta adăugându-se toate celelalte cheltuieli necesare pregătirii începerii şcolii, precum cele legate de îmbrăcăminte, transport sau materiale şcolare auxiliare. Mai mult, odată cu noile reglementări impuse de pandemie, o parte dintre cursuri s-au mutat online, astfel că, pentru mulţi elevi intervine şi nevoia achiziţiei unui laptop sau a unui alt dispozitiv inteligent, care să le permită participarea la orele online.
"În momentul de faţă, cea mai activă comunitate de români din punct de vedere al transferurilor de bani prin intermediul serviciului TransferGo este cu precădere cea din Marea Britanie. Astfel, românii de aici trimit în medie între 400 şi 700 de lire, în total, de la mijlocul lunii august şi până la mijlocul lunii septembrie", precizează compania.
Deşi nu există date oficiale care să indice dimensiunea actuală a comunităţii româneşti din Marea Britanie, numărul cetăţenilor români care au cerut rezidenţă post-Brexit s-a ridicat la 564.300, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul de Interne, ceea ce plasează comunitatea românească din Regatul Unit pe locul 2 după cea poloneză (665.500), potrivit statisticilor oficiale.
Cât despre copiii cu părinţi plecaţi la muncă în alte ţări, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în 2019, peste 160.000 de copii din România se aflau în grija bunicilor sau a altor rude, în timp ce părinţii lor erau plecaţi la muncă în străinătate.
Tot în această perioadă a anului, numărul de transferuri de bani prin aplicaţia TransferGo creşte şi în sens invers, din ţară către tinerii români plecaţi la studii peste hotare. Cele mai multe transferuri de bani pleacă din Bucureşti, Cluj, precum şi alte oraşe mari ale României, către localităţile din afara ţării preferate de studenţii români. Potrivit datelor UNESCO, în 2018, studiau în străinătate peste 38.000 de studenţi români.
În 2019, Ministrul Românilor de Pretutindeni estima că numărul românilor din diaspora se ridica la 5,6 milioane de români, din totalul de 9,7 milioane de români aflaţi în afara graniţelor ţării, diferenţa fiind dată de comunităţile istorice/tradiţionale din ţările aflate în vecinătatea României.
TransferGo este o companie de transfer internaţional de bani online, în timp real, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înfiinţată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri şi în Vilnius, Berlin, Istanbul şi Varşovia.
TransferGo oferă transfer de bani la nivel internaţional, rapid şi la costuri mici, între 48 de ţări din întreaga lume. Folosind sistemul TransferGo, migranţii pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească ţara: banii sunt transferaţi local-in local-out.
TransferGo este activ pe piaţa din România din iunie 2015, iar în 2019 a atins totalul de un milion de utilizatori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.