Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri seară, că în această lună propunerile mediului de afaceri vizând modificarea Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală şi care sunt agreate de minister vor fi făcute publice, urmând ca până la sfârşitul anului acestea să fie trecute prin Parlament. Teodorovici susţine că nu vor fi introduse noi taxe şi nici nu se vor majora cele actuale şi că nu va exista din mediul economic sau din partea altcuiva din piaţă vreo părere contra vreunei prevederi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Având în vedere că au fost foarte multe modificări în ultimii doi ani de zile, e nevoie de o astfel de consolidare a celor două coduri -  Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Pe lângă asta, am avut discuţii cu tot mediul de afaceri şi au trimis foarte multe propuneri de modificare a Codului fiscal şi a celui de procedură fiscală, propuneri de simplificare, cu impact foarte bun în economie", a declarat Teodorovici, la Digi 24.

El a spus că în acestă lună vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor propunerile mediului de afaceri privind codurile fiscale care au fost agreate de minister, iar până la finalul anului aceste modificări vor fi trecute prin Parlament ca proiecte de lege. De asemenea, el a susţinut că nu vor fi majorate taxele şi nici nu vor fi adăugate altele noi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Acum, în luna septembrie, o să afişăm pe site-ul Ministerului de Finanţe tot ce a venit din mediul de afaceri, ce a agreat ministerul ca măsuri posibil a fi adoptate până la final de an, iar cele două acte normative să fie trecute prin Parlament până la finalul anului ca proiecte de legi, ca să intre la 1 ianuarie. Piaţa nu se va supăra că vii şi degrevezi. Voi face o propunere ca pe viitor, după 1 ianuarie 2019, guvernele să poată doar să scoată din Codul Fiscal, iar Parlamentul să adauge atunci când situaţia economică o va impune, pentru a evita situiaţia când guverne iresponsabile vin şi taie sau cresc TVA. Concret? Multe lucruri foarte bune. Nu e niciuna care să deranjeze pe cineva în piaţă. Nu veţi vedea din medul economic sau din partea cuiva din piaţă vreo părere contra vreunei prevederi. (...) Nu adăugăm niciun fel de taxă sau să creştem cuantumul celor existente", a adăugat ministrul Finanţelor.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.