Ministrul Finanţelor, Eugen Teodororovici, ar fi trimis premierului Viorica Dăncilă, la finalul anului trecut, o scrisoare prin care a cerut demisia şefului ANAF, Ionuţ Mişa, din cauză că ar fi nemulţumit de activitatea acestuia, potrivit unor surse consultate de News.ro.
În luna aprilie a anului trecut, Teodorovici l-a atenţionat pe Mişa că va trebui să respecte ţintele privind încasările, care au stat la baza bugetului pe 2018, ţinte stabilite chiar de Mişa în 2017, când acesta a îndeplinit funcţia de ministru al Finanţelor.
În luna iulie a anului trecut, Teodorovici a repetat avertismentul şi a spus că Mişa trebuie să lucreze ”foarte, dar foarte mult” pentru a se ridica la nivelul său de exigenţă şi nu acceptă nicio deviere de la planul de încasări stabilit chiar de Mişa în 2017.
La finalul anului trecut, Teodorovici ar fi cerut premierului Dăncilă, printr-o scrisoare, demisia lui Mişa, nefiind mulţumit de activitatea sa în fruntea ANAF, potrivit surselor consultate de News.ro.
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele 11 luni cu un deficit de 26 miliarde lei (5,58 miliarde euro), 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB), de aproape trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate recent pe site-ul Ministerului Finanţelor.
În primele 11 luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 10,2 miliarde lei, respectiv 1,21% din PIB. În aceeaşi perioadă din 2016, deficitul bugetar a fost de 5,5 miliarde lei, respectiv 0,73% din PIB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...