Taxa de paşaport poate fi plătită din luna septembrie şi prin intermediul staţiilor de plată SelfPay, amplasate la nivel naţional, în urma unui parteneriat cu CEC Bank, fără niciun comision suplimentar pentru consumatori, a anunţat marţi SelfPay.
"Taxa de paşaport poate fi plătită din luna septembrie prin intermediul celor peste 5.000 de staţii de plată SelfPay, amplasate la nivel naţional, graţie unui parteneriat cu CEC Bank, fără niciun comision suplimentar pentru consumatori. Pentru plata taxei de paşaport la staţiile de plată SelfPay nu se percep comisioane suplimentare, iar plăţile sunt înregistrate în timp real, indiferent de locaţia în care se efectuează plata", precizează compania.
Cuantumul taxei este de 258 lei de lei în cazul paşapoartelor electronice pentru adulţi, respectiv 234 de lei în cazul paşapoartelor pentru copii sau 96 de lei în cazul paşapoartelor simple, temporare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Taxa poate fi plătită în continuare şi în cele peste 1.000 de unităţi CEC Bank.
Staţiile de plată SelfPay sunt disponibile în peste 1.000 de localităţi din ţară, în reţele de retail precum Profi, Carrefour, Kaufland, Mega Image, în centre comerciale, benzinării sau în magazine de proximitate, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise.
Staţiile de plată SelfPay permit plăţi în numerar şi cu cardul.
"Am demarat cu un proiect pilot, prin care taxa de paşaport s-a putut plăti prin staţiile de plată SelfPay din unităţile CEC Bank din Plaza Romania şi Park Lake, unde există şi Servicii paşapoarte. Având în vedere impactul pozitiv în rândul clienţilor, am extins parteneriatul cu SelfPay la nivel naţional. Noua metodă de plată răspunde astfel cerinţelor clienţilor, care vor servicii rapide şi moderne,” a declarat Cristian Nae, director Direcţia de Administrare a Reţelei Teritoriale, CEC Bank.
SelfPay deţine cea mai mare reţea de staţii de plată de tip self-service din România. În prezent, reţeaua SelfPay numără mai mult de 5.000 de staţii de plată, cu peste 150 de servicii disponibile.
“Extinderea serviciului de plată a taxei de paşaport, la cele peste 5.000 de staţii de plată SelfPay, este un pas firesc după implementarea cu succes a plăţii taxei de paşaport la staţiile de plată, amplasate în agenţiile CEC Bank din centrele comerciale Park Lake şi Plaza România. Ne bucurăm că prin lansarea acestui serviciu, împreună cu CEC Bank, participăm la procesul de digitalizare a serviciilor publice. Punem la dispoziţia tuturor cetăţenilor României, o modalitate de plată simplă şi sigură, care le permite să rămână în siguranţă, limitând expunerea în spaţii publice şi, totodată, îi ajută să câştige timp pentru alte activităţi”, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay.
Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 36 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru din 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.