Pensiunile şi hotelurile din Delta Dunării sunt ocupate în proporţie de 90% de Paşte şi 1 Mai, turiştii achiziţionând în general vacanţe ”All Inclusive”, potrivit datelor centralizate de platforma ViziteazaDelta.ro şi publicate joi.
”Conceptul All Inclusive, practicat de pensiunile din Deltă, diferă de conceptul din Bulgaria sau Turcia, unde ţi se oferă mâncare şi băutură la discreţie şi doar atât. În Deltă, alături de cazare şi preparate tradiţionale ecologice, turiştii beneficiază şi de transferuri pe apă, divertisment şi excursii”, a declarat unul dintre cei doi cofondatori ViziteazaDelta.ro, Dragoş Cătălinoiu Gociman.
Cofondatorul ViziteazaDelta.ro a mai spus că cei mai mulţi dintre românii care au ales să petreacă Paştele şi 1 Mai în Deltă călătoresc în general în grupuri de două – trei familii. Preţurile unui pachet ”All Inclusive” în Deltă pentru Paşte şi 1 Mai variază între 248 şi 439 euro/persoană, iar pachetele includ în general mâncare, băutură, transferuri pe apă, excursii şi programe de divertisment specifice zonei: petreceri tematice, precum claca pescărească sau spectacole oferite de diverse ansambluri artistice locale.
”Delta Dunării atrage de la an la an din ce în ce mai mulţi turişti români, care şi-au petrecut de regulă ultimele vacanţe în destinaţii externe şi acum se întorc să descopere şi ceea ce au acasă. Spre uimirea lor, Delta chiar le arată că este una dintre destinaţiile de top şi că merită toată atenţia”, a adăugat Dragoş Cătălinoiu Gociman.
Sezonul turistic din Delta Dunării a început deja la sfârşitul lunii martie, pensiunile din zonele Holbina, Murighiol Dunavăţu, Crişan şi Sulina având până acum un grad de ocupare de circa 30% în week-end-uri.
”Pentru întreg sezonul turistic 2019, numai prin intermediul ViziteazaDelta.ro, de la începutul anului şi până în prezent, s-au vândut peste 1.000 de pachete turistice şi toate au fost achiziţionate în regim ”All Inclusive”. De exemplu, un sejur pe plajele Deltei în luna iunie, care include transport pe apă de la Tulcea la Sulina şi retur, cazare 7 nopţi la o pensiune de trei margarete, cu masă în regim de demipensiune şi trei excursii porneşte de la 298 euro/persoană”, se arată în comunicat.
Platforma ViziteazaDelta.ro a fost lansată anul trecut, în urma unor investiţii de aproximativ 130.000 de euro realizate de cei doi cofondatori, Dragoş Cătălinoiu Gociman şi Gabriel Iliescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.