Creşterea economiei româneşti din 2016 a încurajat consumatorii români, iar 62% dintre respondenţi au declarat că vor cheltui mai mult în acest an, cu 4 puncte procentuale mai mult decât anul precedent, în condiţiile în care puterea de cumpărare a rămas constantă pentru 46% dintre respondenţi, economia ar putea creşte puternic în acest an, iar şomajul este aşteptat să scadă, a explicat joi directorul de vânzări şi marketing în cadrul grupului financiar francez BNP Paribas Personal Finance, din care face parte instituţia financiară nebancară Cetelem, Pascal Roussarie, citând date din studiul anual al Cetelem privind consumul gospodăriilor din Europa şi nivelul de încredere al europenilor, L'Observatoire.
Procentul românilor dispuşi să cheltuiască mai mult este mai mic decât în 2010, atunci când 89% dintre au spus că vor cheltui mai mult. Puterea de cumpărare a rămas anul trecut constantă pentru 46% dintre respondenţi, cu 5 puncte procentuale mai mult decât în 2015, aceştia declarând că puterea lor financiară a rămas aceeaşi ca în anul precedent, potrivit datelor prezentate de Roussarie. Economia românească este aşteptată să aibă una dintre cele mai mari creşteri şi în acest an, potrivit reprezentantului BNP Paribas.
”În România, economia ar putea creşte cu circa 4% în acest an, una dintre cele mai mari creşteri din Europa. (...) Şomajul ar putea scădea la 6,4%, faţă de 6,5%, potrivit datelor noastre. În acest context, acest an se anunţă unul foarte bun”, a afirmat Roussarie.
Totodată, doar 23% dintre respondenţi au declarat că puterea lor de cumpărare a crescut în 2016, o scădere cu 5 puncte procentuale faţă de 2015, în timp ce 32%, cu un punct procentual mai mult, au afirmat că puterea lor financiară a scăzut. Totodată, apetitul pentru economisire a continuat să fie mai mic decât pentru cheltuieli, 48% dintre respondenţi indicând acest lucru, cu patru puncte procentuale mai puţin decât în 2015. Această cifră arată un progres major faţă de acum şapte ani, atunci când doar 11% dintre români luau în calcul economisirea, potrivit reprezentanţilor Cetelem.
Jumătate dintre respondenţii din România cred că statutul lor personal se va îmbunătăţi în următorii doi ani. La nivel european, cele mai mari rate de încredere, aproape de nivelul românilor, au fost înregistrate în Danemarca (49%), Slovacia (44%) şi Portugalia (42%). La polul opus al topului, în Franţa (18%), Italia (19%) şi Marea Britanie (20%) au fost indicate cele mai scăzute rate de încredere în îmbunătăţirea statutului lor.
Potrivit studiului, bulgarii s-au arătat cei mai dependenţi de creşterea salariilor, 59% dintre respondenţi menţionând acest factor ca fiind unul dintre cei mai importanţi pentru creşterea încrederii în viitorul ţării, pe locurile următoare fiind polonezii (53%), românii (50%), ungurii (49%) şi portughezii (48%). Pentru germani, diminurea inegalităţii sociale este factorul principal care le-ar spori încrederea în ţara lor (44%), în timp ce în Franţa cel mai important factor de creştere al încrederii a fost scăderea ratei şomajului (42%).
Scăderea ratei somajului este menţionată şi în Austria (39%) şi Danemarca (41%). În Regatul Unit, 40% dintre respondenţi au indicat controlul fenomenului imigrării drept principalul motor al creşterii încrederii în viitorul ţării lor.
L'Observatoire, studiul anual al Cetelem privind consumul gospodăriilor din Europa şi nivelul de încredere al europenilor, a fost efectuat la sfârşitul anului 2016 în 15 ţări, inclusiv în România, pe un eşantion de 12.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18-75 ani.
În 2005, Cetelem a intrat pe piaţa românească achiziţionând IFN Credisson. Compania are acum peste 650 angajaţi şi a acordat circa 1,8 milioane credite, dintre care 95% au fost acordate fără nicio interacţiune umană, în mod automat, potrivit reprezentanţilor companiei. Compania are 1,2 milioane clienţi, din care 519.000 clienţi activi, iar 470.000 deţin carduri de credite, firma fiind unul dintre cei mai importanţi emitenţi de carduri de credite din România. Potrivit reprezentanţilor companiei, Cetelem acordă circa 40.000 de credite pe lună, luna de vârf fiind decembrie. Compania are circa 800 de parteneri, printre care Dedeman, Leroy Merlin, F64, Praktiker şi Cora.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.