Statele Unite vor impune un tarif de 200% asupra aluminiului şi derivatelor produse în Rusia începând cu 10 martie, a declarat vineri Casa Albă, măsura fiind practic o interdicţie, măsura fiind inclusă în sancţiunile anunţate cu ocazia împlinirii unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters.
Statele Unite vor aplica, de asemenea, un tarif de 200% la importurile de aluminiu primar produs în Rusia, începând cu 10 aprilie.
”Preşedintele Biden a făcut o prioritate din atenuarea efectelor invaziei Rusiei asupra industriilor interne critice pentru securitatea noastră naţională, iar aceasta include industria americană a aluminiului”, a spus Departamentul pentru Comerţ al SUA.
”Prin impunerea acestor tarife, refuzăm Rusiei o piaţă importantă pentru aluminiul său, luând în acelaşi timp poziţie pentru lucrătorii Americii”.
Aluminiul rusesc este produs de Rusal şi reprezintă aproximativ 6% din livrările globale.
”Alcoa salută impunerea de tarife de către guvernul SUA asupra aluminiului rusesc. Continuăm să milităm pentru sancţiuni ca mijlocul cel mai eficient pentru ca guvernul să ia măsuri împotriva Rusiei şi să echivaleze condiţiile de concurenţă pentru producătorii americani”, a spus producătorul american de aluminiu.
Sancţiunile au alimentat şi o creştere a preţurilor aluminiului la Bursa de Metale din Londra.
Preţurile de vineri ale aluminiului de la bursa din Londra au ignorat ştirile privind tarifele, deoarece nu împiedică consumatorii şi comercianţii din alte ţări să cumpere aluminiu rusesc, iar proviziile sunt deocamdată suficiente, au spus analiştii din metale.
Preţurile aluminiului, vital pentru industriile de transport, ambalare şi construcţii, au scăzut vineri cu 2,5%, la 2.337 dolari pe tonă. Anterior, au atins 2.321,5 dolari, cel mai redus nivel din 9 ianuarie.
Este puţin probabil că tarifele vor înăspri în mod semnificativ piaţa aluminiului din Statele Unite, deoarece ţara importă doar un mic procent din aluminiul său din Rusia.
Importurile americane de aluminiu şi aliaje neprelucrate din Rusia s-au ridicat anul trecut la 191.809 tone, sau aproximativ 4,4% din totalul de peste 4,4 milioane de tone, comparativ cu 8,9% în 2018 şi 14,6% în 2017, potrivit Trade Data Monitor.
Rusal a refuzat să comenteze atunci când a fost contactat de Reuters.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.