Carrefour anunţă retragerea de la comercializare a unui sortiment de brânză - MORBIER 250G RDF - ca urmare a suspiciunii de prezenţă a bacteriei Escherichia coli, potrivit unui anunţ transmis de către ANSVSA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Societatea Jean Perrin procedează la retragerea de la vânzare şi la rechemarea următoarelor produse, ca urmare a suspiciunii de prezenţă a bacteriei Escherichia coli – BRANZA MORBIER 250G RDF. Aceste produse au fost vândute la raft, în sistem de autoservire”, este anunţul transmis pe site-ul ANSVSA.

Potrivit anunţului, unele dintre aceste produse au fost comercializate înainte de luarea măsurii de retragere.

”Prin urmare, se recomandă persoanelor care deţin aceste produse să nu le consume şi să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare. Bacteriile Escherichia coli producătoare de toxine Shiga (STEC) pot provoca, în săptămâna următoare consumului produselor contaminate, diaree, uneori cu sânge, dureri abdominale şi vărsături, însoţite sau nu de febră. Aceste simptome pot fi urmate, în 5-8% din cazuri, de complicaţii renale severe, în special la copii”,se mai arată în anunţ.

Persoanele care au consumat produsele menţionate mai sus şi care prezintă aceste simptome sunt rugate să consulte medicul curant, informându-l despre consumul acestor produse, precum şi despre locul şi data achiziţiei.

”În absenţa simptomelor în cele 15 zile după consumul produselor în cauză, nu este necesar să vă faceţi griji sau să consultaţi un medic. În general, autorităţile sanitare reamintesc că, din precauţie, laptele crud şi brânzeturile pe bază de lapte crud nu trebuie consumate de copiii mici; este preferabil să se aleagă brânzeturi cu pastă presată coaptă, brânzeturi topite tartinabile sau brânzeturi pasteurizate. Aceeaşi recomandare trebuie urmată şi de femeile însărcinate, persoanele imunodeprimate şi persoanele în vârstă”, au mai transmis specialiştii.

Potrivit anunţului de pe site-ul ANSVSA, produsul a fost vândut în magazine din Bucureşti, Braşov, Cluj, Timişoara şi Piteşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.