Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a plătit peste 1.280.000 de lei (peste 260.000 de euro) cheltuieli de judecată, în ultimii 10 ani, în urma proceselor pierdute cu Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, ca urmare a nerespectării contractelor colective de muncă, susţin sindicaliştii.
”Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a plătit peste 1.280.000 de lei (peste 260.000 de euro) cheltuieli de judecată, în ultimii 10 ani, în urma proceselor pierdute cu Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” care a reprezentat circa 1.500 de angajaţi, nemulţumiţi de nerespectarea contractelor colective de muncă. Conducerea companiei de drumuri a avut, în mai multe rânduri, un management defectuos şi nu a respectat prevederile contractelor colective de muncă şi, din această cauză, angajaţii au fost nevoiţi să îşi caute dreptatea în instanţele de judecată. În ultimii 10 ani peste 2.000 de membri de sindicat au solicitat asistenţă juridică, iar în urma acestora au fost deschise peste 1.450 de procese în instanţă (în celelalte cazuri, nemulţumirile au fost soluţionate pe cale amiabilă)”, anunţă Sindicatul drumarilor.
Ei afirmă că celor 1,2 milioane de lei cheltuieli de judecată li se adaugă drepturile salariale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Mai mult decât atât, au fost situaţii în care, în urma concedierii unui angajat, pe perioada procesului, pe acel post, a fost încadrat un alt salariat. După finalizarea acţiunii în instanţă, completul de judecată a hotărât reîncadrarea angajatului concediat şi plata tuturor drepturilor salariale. Astfel, incluzând banii daţi retroactiv, sunt plătite două persoane şi se cheltuie dublu din fondul de salarii. Sunt cazuri în care cu bună ştiinţă, dar rea credinţă, este concediat ilegal un salariat incomod. De multe ori incomoditatea este dată de o anumită apartenenţa politică. După ce se pierde procesul de către companie, această ”procedură” necurată se reia, iar salariatul incomod este din nou concediat. Fondul de salarii este sărăcit şi nu mai sunt bani nici măcar pentru majorarea salariilor, în raport cu inflaţia”, susţin reprezentanţii sindicatului.
Ei reclamă că această situaţie este înregistrată şi pentru că niciun director nu răspunde personal, din punct de vedere patrimonial, iar banii sunt plătiţi din fondurile de la buget de stat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.