Şeful producătorului auto Stellantis, Carlos Tavares, se aşteaptă ca aprovizionarea cu semiconductori să rămână dificilă până la sfârşitul anului viitor, potrivit unui interviu publicat duminică în ziarul francez Le Parisien, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Situaţia va rămâne foarte complicată până la sfârşitul anului 2023, apoi se va relaxa puţin”, a spus Tavares, adăugând că ”producătorii de semiconductori au interes să facă din nou afaceri cu noi, mai ales că cresc preţurile”.

În ultimii câţiva ani, penuria de cipuri semiconductoare, cauzată, printre alţi factori, de impactul pandemiei de Covid-19, a forţat producătorii auto mondiali să renunţe la planurile de producţie pentru milioane de maşini.

Deficitul de semiconductori se diminuează, dar cu un cost nou şi permanent pentru companiile auto. În Franţa, deficitul continuă să afecteze vânzările producătorilor.

În timp ce înmatriculările de maşini noi din Franţa au crescut cu 5% luna trecută, conform cifrelor din industrie publicate sâmbătă, acestea au rămas în scădere cu aproape 12% de la începutul anului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.