Şantierul Naval Constanţa, asociat cu Grupul Naval Francez (DCNS), s-a adresat unui şantier naval din Turcia pentru a cere muncitori care să lucreze în România la nave cu destinaţie militară, relatează Ziuanews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Solicitarea este adresată în contextul în care grupul francez concurează pentru livrarea a patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, contract de peste 1 miliard de euro, grup indicat recent de ministrul Apărării, Gabriel Leş, drept câştigător al licitaţiei, cu interpretarea că ministrul s-a antepronunţat astfel.

Publicaţia mai apreciază că solicitarea relevă că Şantierul Naval Constanţa nu ar putea face faţă la producţia acestor nave şi sugerează, prezentând şi un document în acest sens, că Turcia, aflată într-o bună relaţie cu Rusia, ar intra astfel în posesia proiectelor şi detaliilor acestor produse strategice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Contactaţi de Profit.ro pentru un punct de vedere legat de aceste informaţii, reprezentanţii Şantierului Naval Constanţa nu au răspuns până la acest moment.

Anterior, ministrul român al Apărării şi cel de Externe, consilierul prezidenţial pentru politică externă, ca şi ambasadele României din Beijing, Berlin, Haga, Paris, Roma şi Tokyo au fost avertizate, printr-un mesaj al ambasadei României din Canberra, asupra unor întârzieri ale asocierii dintre concernul francez DCNS (Grupul Naval) şi compania Lockheed Martin în contractarea şi începerea construcţiei unor submarine pentru forţele navale ale Australiei.

Avertismentul a fost transmis tot în contextul intenţiei României de modernizare a capabilităţilor militare naţionale prin achiziţionarea a 4 corvete multifuncţionale.

Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia) sunt cei trei competitori în această licitaţie.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, Naval Group ar fi depus o ofertă de 1,2 miliarde de euro, celelalte oferte fiind de 1,25 miliarde de euro (Damen) şi 1,34 miliarde de euro (Fincantieri).

La începutul anului, licitaţia pentru achiziţia celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, procedură pregătită încă din vara anului 2017, prin redactarea actului normativ, dar nefinalizată nici astăzi, a fost suspendată,  Departamentul pentru Armamente din Ministerul Apărării sesizând Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru "suspiciuni rezonabile" privind derularea în deplină legalitate a procedurii.

Atunci a fost fost sesizat Parchetul Militar cu argumentul că situaţia este de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”. La acel moment exista şi un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa, prin care Şantierul Naval Constanţa, ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicita „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea licitaţiei. Ulterior, Şantierul a renunţat la proces. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.