Rompetrol Rafinare anunţă că vineri, 8 martie, a început revizia generală a rafinăriei Petromidia, programată să dureze până pe 26 aprilie. Operaţiunile, care vizează mentenanţa, recertificarea şi modernizarea unităţilor de producţie din cea mai mare rafinărie din România, se fac o dată la patru ani. În perioada reviziei, Rafinăria Vega din Ploieşti, deţinută de Rompetrol, îşi va reduce parţial activitatea. Oficialii companiei dau asigurări că Rompetrol că va asigura necesarul de carburanţi de pe piaţa internă şi îşi va onora livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În prima etapă a reviziei, toate instalaţiile îşi vor sista procesele operaţionale, produsul petrolier va fi eliminat din toate unităţile de producţie, urmând ca lucrările propriu-zise să dureze aproximativ 40 de zile. La finalul acestora, instalaţiile vor fi reintroduse, etapizat, în fluxul de producţie al rafinăriei, iar specialiştii estimează că Petromidia va putea reveni la capacitate optimă în luna mai. În cadrul programului de revizie vor fi implementate şi proiecte care vizează înlocuirea reactoarelor din instalaţia de Hidrofinare Motorină, modernizarea şi schimbarea unor componente şi subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalaţia de Cocsare Întârziată”, transmit oficiali Rompetrol într-un comunicat dat publicităţii vineri.
Lucrările de revizie vor fi coordonate de Rominserv, contractor general al KMG International, şi vor fi executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România şi din alte ţări europene, cu expertiză în astfel de proiecte. Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor, reprezentanţii tuturor companiilor implicate în proiect au luat măsuri suplimentare de protecţia muncii şi instruirea angajaţilor care îşi vor desfăşura activitatea pe platforma Petromidia.
„În timpul reviziei, rafinăria Vega Ploieşti îşi va reduce parţial activitatea, pentru o serie de lucrări de mentenanţă, dar şi pe fondul reducerii materiilor prime şi semifabricatelor furnizate de rafinăria Petromidia Năvodari. În toată această perioadă, din stocuri proprii şi cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania va asigura necesarul de carburanţi de pe piaţa internă şi îşi va onora livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare”, precizează documentul citat.
Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie şi necesară implementată de Rompetrol Rafinare şi se desfăşoară la fiecare 4 ani.
Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International care deţine, direct şi indirect, 54,63% din acţiuni şi Statul Român, prin Ministerul Energiei care deţine 44,7%.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.