Peste 300 de cumpărători din SUA plătiseră deja avansuri pentru primul vehicul electric al Rolls-Royce, Spectre, înainte de lansarea sa care a avut loc marţi, a declarat directorul general al producătorului de automobile de lux, pentru CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CEO-ul Rolls-Royce, Torsten Muller-Otvos, a declarat pentru CNBC că persoane interesate să cumpere Spectre au vizitat sediul companiei din Goodwood, Anglia, în ultimele două săptămâni, pentru informaţii despre automobil, care a fost prezentat oficial marţi, la un preţ de pornire de 413.000 de dolari.

Coupe-ul cu două uşi, care este mai elegant decât un Rolls tipic, are o autonomie de aproximativ 320 de mile (515 kilometri) şi poate accelera de la 0 la 60 de mile (97 kilometri) pe oră în 4,4 secunde.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Rolls-Royce a declarat că întreaga sa linie de produse va fi complet electrică până în 2030.

Muller-Otvos a spus că cumpărătorii au depus avansuri înainte de a vedea maşina.

Odată ce au văzut-o aici, sunt încântaţi. Registrul de comenzi pare solid”, a spus el.

Maşina este cel mai scump coupe EV de pe piaţă şi defineşte o nouă categorie a ceea ce Rolls numeşte ”Super Coupé electric ultra-lux”.

Între timp, General Motors a dezvăluit săptămâna aceasta vehiculul electric Celestiq, al cărui preţ porneşte de la peste 300.000 de dolari.

Muller-Otvos a spus că trecerea la vehiculele electrice este un lucru firesc pentru Rolls, deoarece maşinile sale sunt deja renumite pentru cursele lor line, silenţioase şi puterea rapidă.

”Trebuie să fie mai întâi un Rolls-Royce. Asta înseamnă stabilitate, calitate strălucitoare, materiale atemporale, zbor pe uscat, propulsie silenţioasă. Poartă toate aceste gene pentru care Rolls-Royce este faimoasă”, a spus Muller-Otvos.

Muller-Otvos a refuzat să ofere ţinte sau obiective de vânzări specifice pentru Spectre.

În 2021, Rolls-Royce a avut un an record în ceea ce priveşte vânzările şi producţia, livrând 5.586 de maşini.

„În ceea ce priveşte ponderea (din vânzări), aş spune Cullinan, marele nostru SUV este un pilon. Al doilea pilon este Fantom, marea noastră limuzină. Şi apoi vine Spectre ca al treilea pilon”, a spus el.

Printre caracteristicile speciale ale lui Spectre se numără o grilă frontală iluminată cu 22 de LED-uri, o linie ”waft” aerodinamică curgătoare ,de-a lungul lateralelor, modelată după iahturi de curse, şi noul sistem digital de inteligenţă numit Spirit.

Celebrul său ornament pentru capotă ”Spirit of Ecstasy” a fost, de asemenea, reproiectat, cu un aspect mai modern.

Alte modele Rolls Royce oferă popularul ”plafon înstelat”, cu peste 1.400 de stele minuscule care se aprind noaptea pe plafonul maşinii. Ca opţiune specială, Spectre va oferi ”Fascia iluminată”, cu peste 5.500 de stele de-a lungul uşilor şi acoperişului.

”Spectre este cel mai perfect produs pe care Rolls Royce l-a produs vreodată”, a spus Muller-Otvos.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.