Grupul german de apărare Rheinmetall ar putea ajunge la un volum total al comenzilor de până la 300 de miliarde de euro până la finalul acestui deceniu, a declarat directorul general Armin Papperger pentru publicaţia economică Handelsblatt, transmite Reuters.
Creşterea este susţinută de eforturile statelor europene de a-şi intensifica cheltuielile pentru apărare şi de a construi o capacitate de descurajare credibilă în faţa ameninţării reprezentate de Rusia.
Papperger a mai menţionat că este în contact cu grupul Volkswagen în legătură cu uzina acestuia din Osnabrück, care ar putea fi reconvertită pentru producţia de echipamente de apărare. Cu toate acestea, el a subliniat că nu trebuie aşteptat un acord într-un viitor apropiat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.