Restricţiile legate de pandemie au redus în 2020 consumul de petrol şi produse petroliere din Uniunea Europeană la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, potrivit datelor publicate vineri de serviciul european de statistică Eurostat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Consumul final de petrol şi produse petroliere din regiune a consemnat cea mai mare scădere înregistrată vreodată, de circa 10%, la 310 megatone de echivalent de petrol, într-un singur an.

În martie 2020,  guvernele UE au început să limiteze mişcările oamenilor pentru a reduce răspândirea Covid-19, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a consumului de combustibili de transport, cum ar fi motorina şi benzina.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Utilizarea combustibilului pentru avioane de tip kerosen în aviaţie, care în 2019 a atins un maxim absolut de 48,2 megatone de echivalent de petrol, a scăzut cu peste 56% în 2020, deoarece restricţiile de călătorie au forţat companiile aeriene să anuleze zborurile.

Luxemburg a înregistrat cea mai mare scădere a consumului de petrol şi produse petroliere în consumul de energie şi non-energie, în scădere cu 21% faţă de 2019.

Pe măsură ce statele membre apelează din ce în ce mai mult la energie eoliană, solară şi alte surse de energie curată în eforturile lor de a îndeplini ambiţia de emisii nete zero a blocului până în 2050, UE a folosit surse regenerabile pentru 22% din consumul său de energie în 2020.

Întârzierea de doi ani în ceea ce priveşte datele este determinată de faptul că Eurostat prelucrează date comparabile colectate de autorităţile statistice folosind o metodologie armonizată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.