Producătorul şi distribuitorul de băuturi energizante Red Bull România a închiriat 600 de metri pătraţi de birouri în clădirea de birouri Unirii View, care va fi finalizată în vara acestui an, a anunţat luni compania.
Clădirea Unirii View este amplasată pe bulevardul Corneliu Coposu, la cinci minute de Piaţa Unirii, şi va avea 19 etaje, incluzând parterul. Dintre acestea, 17 etaje sunt destinate spaţiilor de birouri şi un ultim etaj va avea un rol tehnic, la care se vor adăuga o parcare subterană împărţită pe trei niveluri, potrivit comunicatului.
”Procesul de construire al proiectului, programat spre finalizare în vara lui 2018, avansează rapid, în acest moment realizându-se lucrări la etajul 14. Proiectul va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 17.500 de metri pătraţi şi va fi cea mai vizibilă clădire din centrul Bucureştiului, cu o înălţime care va atinge 73 de metri”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zona centrală a Bucureştiului continuă să atragă tot mai multe companii, consideră Andreea Păun, managing partner al companiei de consultanţă imobiliară Griffes, responsabilă de strategia de închiriere şi managementul comercial al proiectului.
”Unirii View şi zona centrală din Bucureşti continuă să atragă sedii centrale de companii, un fapt normal dacă luăm în considerare nevoile companiilor care doresc o vizibilitate excelentă şi conexiuni excelente pentru angajaţii lor şi vom vedea în viitorul apropiat că tot mai multe companii vor lua aceeaşi decizie”, a afirmat Andreea Păun, în cadrul comunicatului.
Red Bull a fost asistată în tranzacţie de către compania de consultanţă imobiliară Avision Young.
”Aproximativ 25% din suprafaţa clădirii (4.000 de metri pătraţi) a fost închiriată de către furnizorul de soluţii şi servicii software NTT Data Romania, care îşi va muta din 2018 sediul central din Bucureşti în zona Unirii, aceasta fiind prima companie de mari dimensiuni din domeniul IT&C care alege să închirieze birouri într-o zonă centrală din Bucureşti”, se arată în comunicat.
Unirii View este dezvoltat de către investitorul de origine belgiană Yves Weerts, în urma unei investiţii de aproximativ 33 de milioane de euro. Acesta a derulat mai multe investiţii pe piaţa imobiliară din România. precum dezvoltarea şi vânzarea Deva Logistics Park către fondul de investiţii CTP.
Echipa din spatele Unirii View este completată de Westfourth Architecture, care în cooperare cu DMA Architecture & Interior Design au adus viziunea arhitecturală şi gestionează partea de design, şi Speedwell Real Estate Development, prin Didier Balcaen, care coordonează întregul proces de dezvoltare, precum şi project managementul clădirii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.