Ministerul Finanţelor a primit cea mai mare sumă la prima rectificarea bugetară din acest an, 1,28 miliarde lei, în principal pentru contribuţia României la bugetul Uniunii Europene (UE), iar Secretariatului General al Guvernului (SGG) are în plus aproape 150 milioane lei, din care 115,5 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Cele mai mari pierderi sunt la Ministerul Cercetării, minus 122 milioane, Serviciul Român de Informaţii (SRI), care a primit mai puţin cu 113 milioane lei, şi Ministerul Energiei, buget redus cu 47,7 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Administraţia Prezidenţială are un buget tăiat cu 11,1 milioane lei.
Rectificarea bugetară: Ministerul Cercetării, minus 122 milioane de lei, SRI a primit mai puţin cu 113 milioane lei
Ministerul Finanţelor a anunţat că a fost nevoit să reducă unele bugete alocate cheltuielilor, la prima rectificare bugetară din acest an, pentru a asigura majorarea bugetelor alocate suplimentar.
”Pentru asigurarea acestor sume, pe lângă majorarea veniturilor şi având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar, a fost necesară şi reducerea cheltuielilor cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, în principal prin anularea sumelor reţinute conform art.21 din Legea finanţelor publice nr.500/2002, în proporţie de 10% din bugetul aprobat, sume care potrivit legii nu puteau fi angajate de instituţii în primul semestrul al anului, precum şi reducerea unor economii rezultate din analiza plăţilor efectuate pe primele şase luni ale anului comparativ cu cele programate de instituţii pentru aceeaşi perioadă”, se arată în comunicat.
Cea mai mare scădere a înregistrat-o Ministerul Cercetării şi Inovării, minus 122,1 milioane lei.
Urmează SRI, cu o reducere a bugetului de 113 milioane lei, şi Ministerul Energiei (- 47,7 milioane de lei).
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a avut bugetul tăiat cu 44,2 milioane de lei, Ministerul Afacerilor Externe cu 35,1 milioane lei, iar Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) cu 22,7 milioane lei.
Alte reduceri au fost operate în carul Ministerului Turismului (- 17,3 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane lei) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei).
Executivul a decis reducerea bugetului alocat Administraţiei Prezidenţiale cu 11,1 milioane lei.
Preşedinţia a anunţat marţi că rectificarea bugetară anunţată de Guvern nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar.
”La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrărilor de investiţii”, a anunţat Ministerul Finanţelor.
Astfel, diminuarea a fost efectuată doar în cadrul creditelor bugetare.
Rectificarea bugetară: Ministerul Finanţelor primeşte 1,28 miliarde lei, în principal pentru contribuţia României la bugetul UE. SGG are în plus aproape 150 milioane lei, din care 115,5 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Per total, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează cu 7,09 miliarde de lei în urma rectificării bugetare, în contextul în care veniturile au crescut cu 5,99 miliarde lei.
Din suma totală primită de Ministerul Finanţelor, 765,5 milioane de lei sunt pentru contribuţia României la bugetul UE, 240 milioane lei pentru schemele de ajutor de stat pentru investiţii şi rambursarea accizei la carburanţi pentru transportatori, iar 200 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară din care se va asigura finanţarea referendumului pentru redefinirea familiei şi a sumelor necesare înlăturării efectelor calamităţilor.
Totodată, alte 580,7 milioane lei sunt, în principal, pentru plata despăgubirilor acordate în baza legilor de restituire a proprietăţilor, pentru cheltuieli de investiţii în infrastructura IT şi dotarea ANAF, precum şi pentru participarea României la capitalul Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură.
Totodată, Guvernul a decis să aloce 1,126 miliarde de lei pentru bugetele locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor autorităţilor administraţiei publice locale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat primeşte în plus 852,1 milioane lei, în principal pentru asigurarea drepturilor de pensie.
Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate primeşte 557,5 milioane lei, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului din unităţile sanitare.
Ministerului Afacerilor Interne primeşte 366,3 milioane lei, din care 100 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat, 100 milioane lei cheltuieli cu salariile şi 150 milioane lei pentru cheltuieli de investiţii.
Ministerului Sănătăţii are în plus 333,6 milioane lei, în principal pentru achiziţionarea de incubatoare şi alte echipamente medicale pentru mamă şi copil şi pentru programe şi acţiuni de sănătate.
Ministerului Educaţiei Naţionale 178,1 milioane lei, în principal pentru burse şi despăgubiri civile.
Ministerului Transporturilor are în plus 170,5 milioane lei, în principal pentru facilităţile la transport acordate diferitelor categorii sociale (studenţi, pensionari, veterani de război etc.) şi pentru investiţii ale agenţilor economici în infrastructura publică de transport rutier şi feroviar.
SGG primeşte suplimentar 147,8 milioane lei, din care 115,5 milioane de lei în principal pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) are în plus 99,5 milioane de lei, în principal pentru eradicarea pestei porcine africane, în cadrul căruia se decontează despăgubiri pentru animalele sacrificate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...