Companiile au închiriat anul trecut în Bucureşti aproape 390.000 metri pătraţi de spaţii de birouri, cererea totală consemnând cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani, iar, faţă de 2018, cererea totală din Bucureşti a crescut cu 16%, potrivit datelor transmise joi de firma de consultanţă JLL.
Zona Expoziţiei a atras aproape 15% din cererea totală de spaţii de birouri înregistrată anul trecut în Bucureşti, intrând astfel în top 5 zone preferate de companii pentru a-şi localiza birourile, la foarte mică distanţă de Centru-Vest, zona cu cea mai mare dinamică din ultimii 3-4 ani.
”De menţionat de asemenea, că cererea netă – contracte noi şi extinderi ale spaţiilor existente, a înregistrat o creştere de peste două ori, faţă de 2018, la 212.000 metri pătraţi şi a reprezentat peste jumătate din totalul volumului închiriat”, se arată în comunicat.
Cele mai mari suprafeţe de birouri din Bucureşti au fost închiriate în Central Business District - CBD (17,4% din cererea totală), în Centru (15,1%), Centru – Vest (14,9%), Nord Expoziţiei (14,6%) şi Floreasca – Barbu Văcărescu (11,4%).
”Devine din ce în ce mai evidentă nevoia pieţei de a se extinde şi în alte zone din Bucureşti mai puţin aglomerate din punct de vedere al traficului. După cum vedem, companiile continuă să prefere zona ultracentrală şi centrală din Bucureşti, care oferă cele mai bune conexiuni de transport în comun şi vizibilitate foarte bună, însă cele pentru care costurile din centru sunt prea mari, explorează zone noi, mai puţin aglomerate, precum Expoziţiei sau Centru-Sud, intrate în atenţia dezvoltatorilor de doar câţiva ani”, a declarat Marius Şcuta, head of Office Department, JLL România.
Rata de neocupare în clădirile moderne de birouri, 8%
Rata de neocupare în clădirile moderne de birouri din Bucureşti la sfârşitul anului 2019 a ajuns la circa 8%, în scădere uşoară faţă de trimestrul anterior (8,64%), pe fondul creşterii cererii din trimestrul 4 (107.000 metri pătraţi, din care peste 80% cerere netă), şi a livrării unei singure clădiri noi.
Pe sub-pieţe, în continuare cea mai mare rată de neocupare în 2019 a fost în Pipera – Nord, respectiv aproape 40%, fiind urmată de Est, cu 16% şi Băneasa – Otopeni, cu puţin peste 14%. La polul opus, cea mai mică rată de neocupare în 2019 a fost înregistrată în Centru (1,1%), Vest (2,1%) şi Floreasca – Barbu Văcărescu (2,5%).
În 2019 au fost finalizate în Bucureşti 10 proiecte de birouri însumând aproape 275.000 metri pătraţi, aproape dublu faţă de 2018 (141.000 metri pătraţi).
Cele mai multe livrări au avut loc în Centru-Vest (aproape 100.000 metri pătraţi, respectiv 35% din suprafaţa totală livrată), urmată de Floreasca – Barbu Văcărescu peste 53.000 metri pătraţi, respectiv circa 19% din livrări) şi Vest (47.000 metri pătraţi, 17% din livrări).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.