Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a precizat că salariile pe luna iunie ale angajaţilor de la Şantierul naval Damen Mangalia sunt bugetate, iar şomajul tehnic pentru aceştia este asigurat pentru cel puţin patru luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Am primit de la dumneavoastră o solicitare fix pe această temă. Am început procesul de documentare cu ajutorul Ministerului Economiei, care reprezintă patronatul acelui şantier de care aţi menţionat, o documentare care este încă în curs, înainte de a vă da un răspuns cât mai avizat. Dar, şi acum urmează partea pe care pot să vă o furnizez, am vorbit cu ministrul economiei şi chiar m-a autorizat, să spun aşa, să dau un mesaj încurajator celor de acolo. Salariile pe luna iunie sunt bugetate, iar perspectiva şomajului tehnic este şi ea, de asemenea, finanţată, să spunem, pe o perioadă de cel puţin patru luni din momentul în care ea urmează să fie declanşată”, a declarat Mihai Constantin, întrebat despre faptul că aproximativ, 1.000 de angajaţi de la şantierul naval Damen intră în şomaj tehnic, peste două zile şi dacă e pregătit statul român să suporte aceste costuri şi pentru ce perioadă, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

El a mai spus că „este o perspectivă pe care guvernul român, în calitate de acţionar majoritar, vrea să o vadă ca pe o oportunitate”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În continuare, printr-un dialog, prin toate demersurile pe care le poate accesa, se fac eforturi pentru ca şantierul naval de la 2 Mai să rămână operaţional, să renască, dacă vreţi, şi să îşi continue activitatea, pentru că reprezintă o componentă importantă a sistemului economic românesc din proprietatea statului”, a completat Constantin.
Întrebat despre faptul că notificarea de şomaj tehnic este până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă şapte luni, din care patrul luni sunt asigurate şi ce se întâmplă cu restul de trei luni, Mihai Constantin a replicat: „Este răspunsul pe care îl dăm în această clipă”.

„Repet, leg de faptul că toate eforturile se vor face în continuare. În niciun caz nu văd cum angajaţii de acolo ar putea să rămână fără respectarea drepturilor care li se cuvin şi Ministerul Economiei, care este titularul acestei speţe, lucrează la soluţii”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Compania Damen Holding B.V a deschis în instanţă un proces care are ca obiect deschiderea procedurii falimentului companiei Damen Shipyards Mangalia SA, care operează şantierul naval de la Mangaşia şi care are datorii către firma olandeză. Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, afirmă că şi alte companii care acum reprezintă modele de succes au trecut prin astfel de situaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.