Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) – din care fac parte 19 fabrici de medicamente din ţară - a transmis joi, în contextul apariţiei primului caz de coronavirus din România, că nu există goluri de aprovizionare sau pericol de scumpire pentru medicamentele fabricate în România. ”Nu există în acest moment un medicament/ vaccin care să fie eficient împotriva virusului COVID-19”, au transmis producătorii de medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

PRIMER au transmis, joi, precizări privind aprovizionarea cu medicamente a populaţiei şi recomandări pentru a evita panica şi stocarea inutilă de medicamente în contextul răspândirii infecţiei cu Coronavirus.

Producătorii de medicamente anunţă că nu există goluri de aprovizionare pentru medicamentele fabricate în România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Reamintim că producătorii din ţară pun în circulaţie circa 60% din cutiile de medicamente aflate în farmacii şi spitale astfel încât acţionează cu responsabilitate pentru a asigura continuitatea tratamentelor populaţiei. Fabricile din ţară au reuşit să se aprovizioneze rapid de la toţi furnizorii cu stocuri suficiente de materie prima care să acopere necesarul de medicamente până în iunie-august 2020. Aşadar, absenţa unor medicamente din piaţă nu este datorată infecţiei cu Coronavirus, ci altor probleme punctuale (probleme tehnice, retrageri de medicamente din cauza preţului foarte mic şi a taxei clawback, exporturi paralele, etc.) care existau şi înainte de apariţia acestei boli”, au precizat producătorii de medicamente.

În situaţia în care, totuşi, lipseşte un medicament din farmacii, se recomandă discuţia cu medicul sau farmacistul pentru a se găsi un înlocuitor. 90% din medicamentele uzuale au un înlocuitor.

Producătorii anunţă, de asemenea, că nu există niciun pericol de scumpire a medicamentelor fabricate în ţară.

”Aşa cum se ştie, preţurile medicamentelor eliberate cu prescripţie medicală sunt reglementate de autorităţi, deci o încercare de scumpire este ilegală şi se sancţionează conform legii. În plus, reprezentanţii PRIMER s-au angajat să nu scumpească medicamentele eliberate fără prescripţie medicală (OTC) al căror preţ nu este reglementat, tocmai pentru că utilizatorii lor să poată să se trateze la aceleaşi preţuri de dinainte de apariţia epidemiei cu Coronavirus”, au mai precizat roducătorii de medicamente.

Potrivit acestora, nu există în acest moment un medicament/ vaccin care să fie eficient împotriva virusului COVID-19.

”Chiar dacă testele iniţiale cu anumite substanţe par a fi încurajatoare, un medicament/ vaccin nu poate apărea mai devreme de 12 luni, pentru că trebuie supus altor teste, foarte riguroase. Cu toate acestea, au apărut în spaţiul public informaţii despre o serie de medicamente antivirale şi clorochina care are putea fi eficiente împotriva COVID-19. PRIMER consideră că achiziţionarea acestor preparate este inutilă în momentul de faţă iar utilizarea lor, fără sfatul medicului, periculoasă datorită efectelor secundare şi reacţiilor adverse care pot apărea. Antibioticele nu trebuie de asemenea utilizate sub nici o formă fără sfatul medicului. În plus, atunci când se utilizează preparatele fără prescripţie medicală de tip răceală şi gripă, recomandate pentru tratamentul simptomelor de tip febra, tuşa, dureri musculare, dureri în gât, etc., este necesară citirea prospectului sau consultarea medicului sau farmacistului”, se mai arată în comunicat.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SĂ, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.

Miercuri, autorităţile au confirmat primul caz de coronavirus în România. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.