Primăria Capitalei ar urma să investească peste 3 milioane de lei pentru reabilitarea podului Străuleşti peste lacul Griviţa, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În urmă cu trei luni, o parte din zidul podului s-a prăbuşit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Podul Străuleşti se află pe DN1A şi traversează Lacul Griviţa, la ieşirea din Bucureştii Noi spre Târgovişte.

La sfârşitul lunii aprilie, partea superioară a zidului s-a prăbuşit, antrenând şi umpluturile de sub trotuar şi parţial de sub prima bandă de circulaţie, explică municipalitatea. Astfel, există riscul unei alte alunecări a umpluturilor din rampă din cauza precipitaţiilor şi din cauza trecerii pe prima bandă a camioanelor grele.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Conform proiectului, se vor face lucrări la suprastructura şi infrastructura podului, la sistemul de rezemare, la trotuare şi rosturi de dilataţie, la sistemul de scurgere a apelor, parapeţi şi borduri de protecţie, la racordarea podului cu rampele şi la calea de pe rampele de acces.

"Se consideră că prin realizarea acestor lucrări, podul va fi adus într-o stare care să corespundă cerinţelor de calitate prevăzute în Legea  nr. 10/1995 şi anume rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice, dinamice şi seismice, durabilitatea siguranţei în exploatare, igiena, sănătatea oamenilor, protecţia şi refacerea mediului”, se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de consolidarea şi reabilitare a podului Străuleşti.

Investiţia se ridică la peste 3 milioane de lei, iar durata lucrărilor a fost estimată la 12 luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.