Preţurile petrolului au crescut cu aproape 5% miercuri, după un declin de aproape 10% în ultimele două sesiuni, susţinute de preocupările privind aprovizionarea, pe fondul reducerii fluxurilor de gaze ruseşti către Europa, în timp ce Uniunea Europeană a lucrat la obţinerea sprijinului statelor membre pentru un embargo asupra petrolului rusesc, transmite Reuters.
Fluxurile de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina au scăzut cu un sfert după ce Kievul a oprit utilizarea unei rute majore de tranzit, dând vina pe interferenţa forţelor ruse de ocupare. Este pentru prima dată când exporturile prin Ucraina au fost perturbate de la invazie.
Preţul ţiţeiului Brent a crescut cu 5,13 dolari, respectiv cu 5%, la 107,59 dolari pe baril, până la ora 16:35 GMT (19:35 ora României).
Cotaţia ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 5,68 dolari, până la 105,44 dolari pe baril.
”Bănuiesc că întreruperile livrărilor de gaze din Ucraina au un impact în continuă creştere”, a declarat Jeffrey Halley, analist la casa de brokeraj OANDA.
UE a propus un embargo asupra petrolului rusesc, despre care analiştii spun că ar tensiona şi mai mult piaţa şi ar modifica fluxurile comerciale.
Un vot, care are nevoie de susţinere unanimă, a fost amânat, deoarece Ungaria se opune.
”Preţurile vor continua să crească, mai ales dacă Uniunea Europeană ajunge la un acord pentru a elimina treptat achiziţiile de petrol ruseşti în acest an”, a declarat Andrew Lipow, preşedintele Lipow Oil Associates din Houston.
Stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu peste 8 milioane de barili în ultima săptămână, datorită unei eliberări mari din rezervele strategice, a declarat Administraţia pentru Informaţii Energetice.
Stocurile comerciale de ţiţei au crescut deoarece Casa Albă a ales să inunde piaţa cu petrol pentru a compensa creşterea preţurilor. Cu toate acestea, preţurile combustibililor au continuat să crească odată cu scăderea capacităţii de rafinare şi creşterea cererii de produse la nivel mondial, în timp ce exporturile Rusiei au fost mai mici. Acest lucru a condus marjele de rafinare la niveluri aproape record în Statele Unite.
În ciuda creşterii stocurilor de ţiţei, stocurile de benzină au coborât cu 3,6 milioane de barili în ultima săptămână.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.