Preţurile petrolului au urcat, joi, la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni, traderii fiind optimişti în legătură cu progresele făcute de negocierile pentru noul program de stimulare a economiei americane şi soliditatea cererii din Asia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În Statele Unite, congresmenii americani se apropie de un acord pentru noul program de ajutoare, de 900 de miliarde de dolari, pentru susţinerea americanilor şi a companiilor afectate de pandemia de coronavirus.

Dolarul a atins joi cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, în raport cu principalele valute, ceea ce susţine preţurile petrolului, pentru că acesta devine mai ieftin pentru cumpărătorii care deţin alte monede.

Cotaţia petrolului Brent a crescut joi la un maxim de 51,90 de dolari pe baril, iar preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) la un vârf al şedinţei de 48,59 dolari pe baril. Ambele contracte au  atins cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.