Preţurile petrolului au scăzut vineri şi au înregistrat un declin pe ansamblul săptămânii, deoarece traderii s-au îngrijorat că majorarea ratelor dobânzilor de către băncile centrale ar putea afecta cererea, în ciuda semnelor de reducere a ofertei, inclusiv scăderea stocurilor de ţiţei din SUA, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o a doua zi consecutivă de pierderi, ţiţeiul Brent a scăzut cu 53 de cenţi, sau cu 0,7%, până la 73,61 dolari pe baril.

Ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 63 de cenţi, sau cu 1%, la 68,86 de dolari pe baril.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Joi, preţul petrolului Brent a scăzut cu aproximativ 3 dolari pe baril, după ce Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor peste aşteptări, cu o jumătate de punct procentual.

Băncile centrale din Norvegia şi Elveţia au majorat şi ele ratele dobânzilor.

De asemenea, a crescut probabilitatea unor noi creşteri ale dobânzii de politică monetară din SUA. Preşedintele Băncii Rezervei Federale din San Francisco, Mary Daly, a declarat că încă două majorări ale ratelor dobânzilor în acest an reprezintă o proiecţie ”foarte rezonabilă”.

”Se pare că există un tip de comerţ cu ţiţei ”de retragere din cauza riscurilor”, declanşat de creşterile dobânzii cheie în UE şi de cifrele dezamăgitoare ale stimulentelor din China”, a declarat Dennis Kissler, vicepreşedinte senior pentru tranzacţionare la BOK Financial.

Creşterea dobânzii cheie de către Banca Angliei a declanşat lichidarea fondurilor, iar producătorii de energie trec la o mentalitate de ”hedge now” (protejare acum), a adăugat Kissler.

Ratele mai mari ale dobânzilor cresc costurile de împrumut pentru întreprinderi şi consumatori, ceea ce ar putea încetini creşterea economică şi ar putea reduce cererea de petrol.

Aversiunea la risc în rândul investitorilor a sporit, de asemenea, valoarea dolarului american, care presează preţurile petrolului, făcând marfa mai scumpă pentru alţi deţinători de valută.

Activitatea de afaceri din SUA a scăzut, de asemenea, în iunie, la un minim al ultimelor trei luni, deoarece creşterea serviciilor a încetinit pentru prima dată în acest an şi s-a adâncit contracţia din sectorul de producţie, au arătat datele sondajului.

Principalii indici ai Wall Street-ului au scăzut, în timp ce preţurile aurului au consemnat cel mai mare declin săptămânal de la începutul lunii februarie.

Redresarea economică promiţătoare a Chinei a încetinit în ultimele câteva luni, cu date sub aşteptări privind consumul, producţia şi piaţa imobiliară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.